Scriitorii şi literatura

Scriitorii şi literatura



Cãror mari scriitori le—a plãcut literatura? Cãror mari scriitori le—a plãcut cititul, le—a plãcut sã citeascã?
Care se identificã nu numai cu deprinderea cititului—ci cu imaginea cititorului, şi ajung sã reprezinte emblema şi simbolul cititului?
Scriitorul e, prin definiţie, acela cãruia îi place sã scrie—nu neapãrat şi sã citeascã; iar unii nu se citesc decât pe ei înşişi.
Şi apoi, mai e cititul pierdut în rutinã, în banalitate, în deprinderea menajerã—înnãmolit în banalul rutinei. Flaubert, H. Miller citeau, probabil, mult—însã nu ne gândim, nici la ei, şi nici la mulţi alţii, ca la nişte mari cititori.
Cioran ajunsese sã îi mulţumeascã soartei pentru citit şi biblioteci.
Aşadar, sã îi alegem pe cei mai reprezentativi cititori, dintre scriitori. Cu semnificaţie emblematicã sunt Gracq, Lampedusa, Powys, Stevenson şi Lang.
Ne gândim, pentru fervoarea cititului, pentru nesaţul şi înfrigurarea literaturii, la Cowper Powys, Gracq, Lampedusa, Lang, Stevenson, Chesterton, Eliade, Papini, Renard, Gide şi Proust.
Existã şi scriitori culţi, sau sârguincioşi ai culturii, însã nu la ei ne referim. Ne referim la citit —la actul cititului, ca atare—şi la literaturã, la nesaţul literaturii.
Probabil cã majoritatea scriitorilor citesc din când în când, câteodatã—sau au citit cândva. Mai citesc din conştiinciozitate, sau de curiozitate, sau interesaţi de subiect, ca sã se informeze; însã aceştia nu—s cititorii de cursã lungã.
Iar Gracq a amintit cititul chiar în titlul uneia din cele şase culegeri mozaicale ale lui. I—a dat acelei culegeri numele cititului—ea chemându—se ‘Citind scriind’ [1]. Scrisul decurge din citit, e în dependenţa acestuia, prioritatea e a cititului, şi primatul. Cititul primeazã.
Existã atâţia [chiar mari] scriitori, care fie nu prea citesc, fie au o idee cu totul convenţionalã despre literatura altora—sau sunt numai sârguincioşi ai culturii (ceea ce, pânã la urmã, nici nu e aşa de rãu). Deasemeni, existã ideea cã poetul, chiar romancierul—ca sã nu mai vorbim de dramaturg—poate sã fie la fel de incult ca sculptorul. Nimeni nu l—a bãnuit pe Sadoveanu de culturã—chiar dacã poate cã nu merita dispreţul cãlinescian. Acelaşi lucru se poate spune şi despre Arghezi, Bacovia, Blaga, chiar I. Barbu—poeţi de o culturã destul de sumarã, de strãvezie. Însã englezii, italienii sunt popoare cu poeţi cultivaţi—dinastii de poeţi docţi.

NOTE:

[1] Aceastã a cincea culegere, publicatã în ’81, reuneşte pagini scrise în anii ’70.