Teologia debarasată de grandilocvenţă, vehemenţă, indignare, diatribă, confesionalism, oţărâre, sentimentalizare; n-a mai apărut nimic remarcabil de la ‘Noua teologie’ încoace, restul sunt epigoni, restul sunt glose. Asanarea s-a produs şi prin studiul limbajului. E posibil ca Lubac să rămână marele teolog al sc. XX. Fără îndoială, o persoană secretă, deconcertantă, originală, frapantă. Teologia lui istorică nu e un veşmânt, o strategie; contează şi axarea pe logică şi semantică, întrucât această teologie a filigranului nu e o filologie, ci o ştiinţă receptivă la aportul semanticii. Ca gânditor revoluţionar, Lubac are un rol asemănător cu cel al părintelui criticismului german.