O visez câteodată pe bunica mea. Ea are acum natura eluzivă şi secretă a morţilor. Visez că există o mare distanţă, şi că n-o mai vizitează nimeni, şi nu mai ştim nimic de ea.
Când o întâlnesc, în vis, compania ei e discretă.
Am visat-o pe bunica şi în dimineaţa Înălţării Sf. Maria. De parcă aş fi conştient, în vis, că acela e tărâmul morţilor. E un tărâm al păcii. Zilele acestea îmi amintisem versul lui Perpessicius despre răposaţi, în română şi franceză. Dar şi eroismul strădaniei de editor a lui, ca şi paginile volumelor lui de critică.