Într—o culegere de conversaţii cu Greene (autor cu semnificaţie estivală netă), sunt menţionaţi câţiva autori citiţi timpuriu, şi nişte opere: ‘Minele regelui …’, ‘Vipera …’, ‘Aeroplanul …’. La 19 ani vrusese să intre în marina nigeriană. (Dar critica, aşa de pură, practicată de Chesterton, avertizează împotriva supralicitării anecdoticului de acest gen.)
Îi displăceau Marocul, ţările arabe. Îi plăcea umoristul Narayan. Un om înseamnă o perspectivă, şi, de la un moment, anecdoticul rămâne anecdotic, ‘fapt divers’. Într—un anumit sens, antibiografismul meu a redevenit mai strict. Creaţia nu e asamblare, sau colaj. Scriitorul e altcineva decât o sumă de lecturi; la început, căutam în astfel de confidenţe, îndrumări către lucruri interesante. Azi, ştiu că e mai bine să vezi, decât să ţi se spună.
Citează un poem de Masefield.
Îşi vedea lucrările ca devenind mai amuzante şi relaxate. Nu are de ce ne surprinde că era un om secret, reticent/ zeflemist în interviuri. Interviul nu poate fi o spovadă; nu are voie să fie.
Ward a publicat, în ’79, un eseu strepezit despre Greene şi James.
În studiul despre ‘Portret …’, Greene utiliza o metaforă arhitecturală. Acolo indică cele ‘trei capodopere poetice’ ale lui James: ‘Aripile …’, ‘Ambasadorii’ şi ‘Pocalul …’.


‘Conversaţii cu Graham Greene’, ed. de Donaghy, ’92.