Nu există lectură rapidă, ci numai lectură grăbită, al cărei scop nu e de a savura, a gusta, a reţine, a-şi întipări, a cunoaşte, ci de a afla, a căuta, a dibui, a prospecta, în absenţa răgazului. Cititorii o disting de lectură, fac o distincţie netă. Dibuirea, n-o numesc citit. Utilitatea ei e redusă, viteza diminuează receptivitatea, experienţa e incompletă şi distorsionată, iar întipărirea, fugară; la 10 ani, citeam în grabă, hulpav, ca să uit aproape imediat. Aceasta e apucătura plebeilor, performanţa plebeilor.
Alte procedee atomizează textul, desfăcându-l în elemente, ignorând natura lui temporală, pulverizându-l, dezarticulându-l, reducându-l.
Dintr-o lectură grăbită, minţi diferite vor beneficia diferit; dar esenţial e că recurg la un procedeu imperfect. Cadenţa textului, ritmul, stilul sunt o muzică, nu o imagine.
Rapiditatea e altceva. Mulţi au aflat despre Iorga şi poate şi despre personajul lui Balzac; însă poate ar fi bine să afle şi despre Ibrăileanu, Fichte, Faguet.