Studiul istoric al lui Iisus repetă tatonările inevitabile ale cristologiei preniceene, timpurii: acestea sunt inevitabile, sunt căutări premergătoare, şi semne certe ale autenticităţii încercării. Pionierii greşeau, deoarece încercau într-adevăr.
Noul nu e conştientizare, ci creaţie. Categoriile unei vremi nu impun o anume reprezentare, ci doar sugerează premise, oferă o bază. Determinismul cultural nu e strict.
Mişcarea limbajului e mişcarea gândirii, elasticitatea expresiei dă forţă gândirii. Francheţea colţuroasă face gândirea boantă.