Cele patru povestiri despre animale ale Olgăi Caba sunt toate despre maorte, şi sunt fabule, când sapienţialitatea nu mai înseamnă precepte; descriind agonia curcanului, ea scrie: ‘era foarte singur’.
Ermetismul acestor povestiri e neunivoc, nu provine din încifrări didactice, ci din distilări afective; lucrul e valabil mai ales pentru cele patru naraţiuni cu animale, cele două basme (pribeagul tibetan, sihastrul spaniol) şi prologul livresc (episodul maghiar, cu decorul operetei).