Eu sunt un cinstitor al sfinţilor. Semnificaţia cultului este aceea că Biserica încearcă să îi educe pe oameni să recunoască sfinţenia, dar nu în felul demonizaţilor, nu cu clarviziunea acestora. Există laturi, direcţii. Biserica desemnează superioritatea persoanei odată cu aceea a laturii, în mod neelitist. E bine ca lumea să se dezintereseze de amulete şi talismane, de zădărnicii. Există o încăpăţânare legitimă, aceea a Proorocilor Izraelului, şi a câtorva creştini. Sfinţenia existentă, percepută, întinde o oglindă. Cultul acesta nu e un principiu pasiv, ca talismanele şi amuletele. Nucleul cinstirii sfinţeniei e remediul împotriva perspicacităţii demonizaţilor. Cinstirea e distinctă de petiţie, şi de principiul de de demoralizare al eficienţei magice.
Intenţia Bisericii a fost aceea de a educa raportarea afectivă la sfinţenie, la faptul acesteia, la experienţa sa.