Meredith are stilul unui temperament, probabil ca şi Browning, şi ca Odobescu. Impresia de haos poate proven din secvenţa nelineară, digresivă. Dar e o juxtapunere, temperamentală, sugestivă şi enigmatică. Impresia de realitate pe care o dă e intensă.
Tirania criticii caută să suprime sapiditatea răspunsului personal.
‘Unul dintre cuceritorii noştri’ e şi un roman al ambianţei londoneze: şampania, cerul vesperal, piaţa şi salata.
Gândurile lui Skepsey despre triburile din Grecia par parodia ideilor lui Nietzsche, şi sugerează cât de tributare erau acestea moralismului stupid al epocii.
Skepsey e un dublu, ca lacheul bastard al bătrânului Karamazov.
Descrierea proprietăţii de la ţară a lui Radnor te face să îţi doreşti să citeşti despre lucruri întâmplate acolo, să fii curios, să vrei ca acolo să se întâmple lucruri cât mai variate.
O chestiune de temperament e şi simpatia amuzată, glacială, detaşată, dispreţuitoare până la urmă, idiosincratică dar nu basentă, a lui Meredith faţă de puţinele personaje pe care ar putea să pară plauzibil că le agrează.