Iisus şi Sf. Petru

Iisus şi Sf. Petru





Evangheliile traseazã istoria prieteniei Lui Iisus cu Sf. Petru, doi oameni care în mod evident se plãceau şi ţineau unul la celãlalt; portretul Sf. Petru e cel mai viu portret uman din Evanghelii, mult mai viu decât acela al ‘Fiilor Tunetului’ sau al Sf. Ioan Botezãtorul, iar când vorbesc despre viaţa acestui portret, nu mã refer la faptul cã scoate în relief scãderile şi defectele, ci la acela cã e cel mai pitoresc şi mai amplu documentat, cã Sf. Ap. Petru e caracterizat direct. Ceilalţi sunt, în general, siluete, însã despre Sf. Ap. Petru aflãm mai multe. Locul important pe care îl are în naraţiunile evanghelice trebuie sã corespundã şi rolului pe care—l avea în grupul Apostolilor. Iisus îl plãcea pe Sf. Ap. Petru, iar acesta Îl plãcea, la rândul sãu, pe Iisus. Celor trei lepãdãri aveau sã le corespundã trei mãrturisiri de iubire. Relaţia Lui Iisus cu Sf. Ioan Teologul rãmâne una misterioasã şi ascunsã, sugerând cã s—ar putea ca ipoteza lui Tresmontant sã fie corectã—Ioan Teologul fusese un ucenic, însã nu şi un apostol, prietenia sa cu Iisus era una mai puţin publicã, mai puţin ştiutã altora, mãrturiile despre ea sunt mai puţine. O dramã se întrezãreşte: un apropiat al Marelui Preot, în acelaşi timp ucenic al Lui Iisus, şi care trebuia, fireşte, sã ţinã secretã aceastã asociere personalã. Prietenia Lui Iisus cu Sf. Petru era, în schimb, mult mai ştiutã—legendarã, am zice, documentatã cu episoade semnificative.
Se vorbeşte despre prietenii Lui Iisus: Lazãr şi surorile lui, Nicodim şi Iosif, ucenicul cel iubit—a cãrui identitate rãmâne nedezvãluitã; iar între apostoli, Sf. Petru era un astfel de prieten, a cãrui relaţie cu Iisus e cel mai bine documentatã. Întorsãturile acestei relaţii deloc lineare au trecut în legendã propriu—zisã: de ex., episodul ‘Quo Vadis’. Ezitãrile şi şovãielile lui Petru au devenit o referinţã.
În folclorul românesc, Sf. Ap. Petru e însoţitorul, locotenentul, aghiotantul Lui Dumnezeu, mâna Lui dreaptã.