Despre Întrupare şi unirea ipostaticã

Despre Întrupare şi unirea ipostaticã





Iisus a luat naştere din Fecioarã şi din unirea firilor, la Bunavestire. Iisus nu a preexistat Întrupãrii. Naşterea Lui Iisus e altceva decât ‘naşterea’ Logosului. Mântuitorul nu e creat, fiindcã Însuşi Dumnezeu mântuieşte în Iisus, El izbãveşte. Însã zãmislirea Lui Iisus implicã crearea unui suflet uman, a unui om întreg, pe când naşterea Logosului nu e o creare. Omul Iisus nu a preexistat Întrupãrii. Iisus a început sã existe la Bunavestire.
Iisus coincide cu raţiunea preexistentã a Lui Dumnezeu, e însuşi ideea sau mintea Lui Dumnezeu. Modalitatea acestei coincidenţe este unirea ipostaticã. Umanitatea Lui Iisus este sacramentalã, este un Sacrament. Unirea firilor poate fi înţeleasã ca descindere a intenţiei mântuitoare a Lui Dumnezeu—sau ca ascendere în virtute şi har a umanitãţii create. Natura acestei coincidenţe—coincidenţa omului Iisus cu gândul Lui Dumnezeu—e tocmai misterul Întrupãrii, neformulabilã prin analogii decât în mod vag şi nedesluşit. Întruparea instaureazã o nouã ordine de realitãţi: înfierea. În istorie apare ceva nemaivãzut: unirea firilor, numitã şi îndreptãţire, sfinţire sau îndumnezeire. Întruparea inaugureazã aceastã categorie de realitãţi suprafireşti. Nu existã procese naturale analoge—cu toate cã se pot schiţa comparaţii: cu unirea conjugalã, cu preluarea caracteristicilor focului de cãtre fierul încãlzit. Însã sfinţirea, comunicarea cãtre uman a calitãţilor divine şi întrepãtrunderea firilor, e ceva unic, neanalog, incomparabil. Nu îi pot fi gãsite asemãnãri naturale.
Rãsãritul amalgameazã cristologia alexandrinã cu triadologia antiohianã, în special cu penumatologia antiohienilor.

În NT gãsim numai o triadologie iconomicã, Sf. Treime în raport cu Creaţia, şi afirmaţiile Sf. Ioan Teologul despre coincidenţa omului Iisus, ‘Logosul fãcut om’, cu gândul coetern al Lui Dumnezeu, cu intenţia, cu voinţa lucrãtoare a Lui Dumnezeu, cu mintea prin care Dumnezeu lucreazã toate. Sf. Ioan Teologul afirmã aceastã coincidenţã, şi spune cã Iisus Nazarineanul poate fi privit ca Logosul fãcut om. Împotriva unei teologii a diluãrilor succesive ale Lui Dumnezeu, Sf. Ioan afirmã identitatea gândirii creatoare a Lui Dumnezeu cu Însuşi Dumnezeu. Iisus coincide cu mintea Lui Dumnezeu, care e Însuşi Dumnezeu. În climatul speculaţiilor metafizice din sc. I, aceastã precizare trebuia fãcutã.

Sf. Ioan Teologul afirmã identitatea Lui Iisus din Nazaret cu Dumnezeu în doi paşi—însã nu pe ocolite, ci scurt: Iisus e gândirea creatoare, raţiunea zãmislitoare, gândul izbãvitor al Lui Dumnezeu, iar acest gând nu e altcineva decât chiar Dumnezeu, nu e un ‘protoctist’ sau cum s—ar mai fi exprimat vreunul dintre emanaţioniştii şi gnosticii vremii. Evanghelistul pare chiar sã vrea sã corecteze o reprezentare greşitã: identificarea Lui Iisus cu vreo iluzorie fãpturã spiritualã, din acelea cu care îşi ornau sistemele gnosticii perioadei. Iisus, spune Ev. Ioan, e gândirea lucrãtoare a Lui Dumnezeu, intelectul operativ. Nu numai cã gândirea creatoare dumnezeiascã e activã în Iisus—ci El chiar coincide deplin cu aceasta. Identitatea Lui umanã nu e pulverizatã astfel.