Walter Jon Williams, ‘Praxis’

Walter Jon Williams, ‘Praxis’





Nu cunosc sentimentul de ‘a citi SF’; nu cred în compartimentarea, pe care o consider arbitrarã şi dictatã numai de marketing, a literaturii fantastice (ea însãşi, o discutabilã subdiviziune a literaturii ‘de fantezie’, sau ‘de gen’), iar ceea ce e mai interesant în SF reprezintã pentru mine un fel de basme tehnologice foarte bine scrise. Altfel, existã atâtea intenţii literare, câte scrieri—şi, poate, câte pagini. Existã tot atâtea ‘direcţii în SF’, câte pagini de SF existã.
Rostul literaturii e de a da naştere sentimentelor: de plãcere esteticã, de îmbãrbãtare, de curaj, de seninãtate şi calm, de însufleţire, de simpatie; existã multe sentimente bune, de cultivat, de nutrit, cãrora literatura le poate da naştere. Nobleţea literaturii depinde de cititori, nu în sensul cã s—ar produce vreo investire arbitrarã cu nobleţe. Însã numai bunii cititori ajung la nobleţea autenticã a unei scrieri. Gracq citindu—l pe Verne—‘Morgan’ citindu—i pe Verne şi Wells—Ep. Sigrist citindu—l pe Machen—nu e vorba decât despre buni cititori.

Ca subgen, SF—ul militar, cãruia îi aparţine şi romanul PRAXIS, se asociazã cu unul din fetişurile societãţii americane: flota militarã, marina. Flota militarã, fetiş al societãţii americane, devine flotã spaţialã, iar marinarii—cosmonauţi. Însã e acelaşi gust al marinãriei—de la corabia lui Ahab, la NAUTILUS (sau poate cum se va fi chemând nava din ALIEN—sã fi fost oare NOSTROMO, ca romanul conradian?). Nu ştiu în ce mãsurã corespunde şi ‘tendinţelor fasciste ale imaginarului american’. Eroizeazã anosta viaţã cazonã.