Monarhia Tatãlui

Monarhia Tatãlui





Numai ‘dumnezeirea’ (tendinţa modalistã a vesticilor) evitã triteismul propriu—zis, dacã ne referim la Sf. Treime altfel decât iconomic; monarhia Tatãlui, corespunzând strict tiparului iconomic, ‘Treimii iconomice’, gânditã intratreimic duce direct la triteism. Dacã se acceptã o ‘Treime lãuntricã’, atunci singurul rezultat e ‘dumnezeirea’, pentru salvarea monoteismului, cu atenuarea pe cât posibil a distincţiilor între Ipostase, şi admiţând numai ‘minimul de distincţie realã’.
Monarhia Tatãlui se poate predica numai despre iconomie, când Tatãl devine sinonim cu Dumnezeu, e Tatãl din Noul şi Vechiul Testament, care se adreseazã creaţiei. Monarhia Tatãlui e inteligibilã numai dacã se ţine seama de iconomie. Însã dacã vorbim despre distincţiile reale ‘din Dumnezeu’, atunci monarhia Tatãlui pericliteazã monoteismul şi face din Ipostase, indivizi. Se ajunge la un fel de subordinaţionism.
Monarhia Tatãlui are sens numai dacã vorbim despre Persoana Lui Dumnezeu, ca distinctã de Iisus Nazarineanul şi de comunicarea dumnezeiascã, suflarea de viaţã. Luând Ipostasele ca distincţii reale, singurul mod de a nu le privi ca pe trei indivizi dumnezeieşti este atenuarea acestor distincţii; or, monarhia contrazice tocmai aceastã corectare şi transferã nişte distincţii individuante în lãuntrul Lui Dumnezeu.
Tatãl nu e monarh în sensul cã Îşi subordoneazã alţi doi indivizi divini: Logosul şi Sf. Spirit. Logosul şi comunicarea sunt distincţii reale în Dumnezeu, nu alţi doi indivizi. Logosul e adevãrat Dumnezeu, şi Sf. Spirit e adevãrat Dumnezeu, în sensul cã distincţia lor nu face din ei ‘produse’ ale Lui Dumnezeu, ca emanaţiile sistemelor antice. Ei sunt chiar Dumnezeu, prezent întreg în mintea şi în suflarea Sa. Ideea e de a salva monoteismul, nu de a—l compromite.
Aceste douã distincţii reale în Dumnezeu, unii le numesc ‘feţe’, iar alţii, ‘substanţe’. Adicã, sunt distincţii subzistente, neiluzorii. Cei care le numesc ‘feţe’, ar putea sugera cã e vorba de chipuri sub care apare Dumnezeu.
În iconomie, unitatea Treimii provine de la Tatãl; în lãuntrul Treimii, unitatea are ca sursã ‘dumnezeirea’. Monarhia Tatãlui poate desemna relaţia, în creaţie, între Dumnezeu şi Iisus Nazarineanul şi Sf. Spirit. Aceştia doi ‘vin de la Tatãl’, pe care Îl au drept monarh.