Sunt unul dintre cei neîncrezãtori în istoria revizionistã, şi în evidenţele pe care nimeni nu le—a observat vreme de veacuri (ca, de ex., nu numai compatibilitatea, ci chiar concordanţa şi unisonul palamismului cu tomismul; ‘analogia fiinţei’ la Calvin şi Barth; adevãratul caracter al tomismului autentic, redescoperit abia de ‘Noii teologi’, împotriva ortodoxiei romane; plus toate reabilitãrile—Origen, etc.). Istoria are ce revizui numai acolo unde au fost documentate neglijenţa crasã şi delãsarea; nu când e vorba de autori rãs—studiaţi, ca Sf. Toma şi Calvin, în privinţa cãrora eroarea de veacuri ar fi inexplicabilã—şi absolut implauzibilã. Cred, împotriva revizioniştilor, cã vechii calvinişti, ca şi vechii tomişti, ştiau despre ce vorbesc, nu se înşelau, nu greşeau în privinţa fundamentalului. Nu cred în rãstãlmãcirile care dureazã veacuri—nici în revizionistul providenţial, care ‘demonstreazã’ cã ‘alegerea’ calvinistã înseamnã altceva decât s—a crezut vreme de secole, iar perspectiva lui Calvin e de fapt una esteticã.