Aboliţionistul, imnograful şi preotul Newton

Aboliţionistul, imnograful şi preotul Newton





Îmi place John Newton, autorul celui mai cântat imn protestant, aşa de caracteristic pentru ‘sentimentul evanghelic’, pentru exultanţa renaşterii şi aflarea limanului; la început, i—am ascultat imnul, în câteva interpretãri* (Susan Boyle, Aretha Franklin, un cor menonit, Donna De Lory, Nancy Smith, Presley, etc.), apoi am citit şi câte ceva despre existenţa lui. A fost un anglican evanghelic, un anglican de stânga. Era londonez, se nãscuse în 1725. La 7 ani, a rãmas orfan de mamã. A început sã navigheze la 11 ani. Versat în pãcatele marinãreşti, îi întrecea pe ceilalţi navigatori; pãcatele acestei etape includ abuzuri sexuale. Se spune cã a apostaziat, în urma unor discuţii cu un alt marinar despre o carte a lui Shaftesbury. La un moment dat, John Newton a fost fãcut el însuşi sclav. În Africa occidentalã, a ajuns ‘sluga sclavilor’. La 23 de ani, s—a convertit; viitorul imnograf anglican a început prin a fi marinar.
În 1750, la 25 de ani, s—a cãsãtorit.
Lucra, ca marinar, în negoţul cu sclavi, şi a trecut ceva vreme pânã sã realizeze incompatibilitatea credinţei lui nou gãsite, cu comerţul la care se deda. Transformarea lui a fost treptatã, i—a luat timp pânã sã realizeze eroarea cãreia îi era pãrtaş, iar scrierea aboliţionistã a publicat—o abia la bãtrâneţe.
Boala l—a fãcut, e adevãrat, sã renunţe la navigaţie; însã nu şi la profitul din negoţul cu sclavi. Chiar când n—a mai putut naviga, din cauza sãnãtãţii, a realizat venituri din comerţul cu sclavi. La 29 de ani, a renunţat la navigaţie şi la negoţul cu sclavi—însã a continuat sã câştige din sclavaj prin investiţii. La 30 de ani s—a fãcut vameş. Descoperindu—şi vocaţia clericalã, a început sã înveţe latinã, greacã, ebraicã şi siriacã, şi a luat la rând denominaţiile engleze; Episcopii nu vroiau sã—l hirotoneascã, însã probabil cã lipsa studiilor era numai un pretext, cauza realã fiind înclinaţiile lui cãtre evanghelism şi simpatia pentru metodişti. La 39 de ani a fost hirotonit. A devenit preotul unui cãtun de enoriaşi sãraci, nevoiaşi analfabeţi care trãiau din dantelãrie.
Poezia formidabilã a imnurilor lui Newton a fost contestatã de snobi, iar imnurile—taxate ca umpluturã pentru crizele de inspiraţie ale altui poet, cu care se asociase.
Simplitatea inspiratã, încântãtoare şi sincerã, a imnurilor lui Newton vehiculeazã o muzicalitate inegalabilã. Cordialitatea predicilor lui Newton se exprima în sinceritatea cu care vorbea despre trecutul lui de pãcãtos. (Deosebirea dintre un penitent protestant şi unul catolic este aceea cã întâiul va vorbi despre trecutul sãu de pãcãtos—pe când al doilea, despre prezentul sãu de pãcãtos. Oricâtã smerire înaintea gratuitãţii harului acordat, existã o oarecare autoîndreptãţire şi ceva farizeism la cei care îşi evocã ‘trecutul de pãcãtos’—cu implicaţia cã lucrurile s—au schimbat. Sacramentul spovezii dezrãdãcineazã, cred, o astfel de trufie a ‘renãscutului’.) Se avea bine cu stânga bisericeascã anglicanã şi englezã—evanghelicii şi dizidenţii. La 54 de ani, a ajuns preot la Londra, fiind unul dintre cei numai doi predicatori de tendinţã evanghelicã ai capitalei; a promovat curentul evanghelic în bisericã. Avea 63 de ani când a publicat pamfletul despre sclavie.
În racursi, existenţa acestui marinar, preot şi imnograf din sc. XVIII a fost foarte animatã—orfan de mamã, marinar—şi unul cu toate tarele profesiei, sclav, convertit, cãpitan de vase pentru negoţul cu sclavi, laic evlavios, preot, imnograf, rectorul unei biserici londoneze, consultant al celor puternici, militant aboliţionist. Jurnalul lui Newton s—a pierdut. Imnul lui cel mai folosit e mai apreciat de americani, decât de englezi.


NOTE:

[1] Toate aceste interpretãri sunt abrevieri şi conţin ‘strofa unchiului Tom’.