Cred cã am vreo cinci romane ale lui Clarke—mãcar patru sunt remarcabile (‘Sfârşitul copilãriei’, ‘Rama’, ‘2001’, ‘Oraşul şi stelele’—cred cã pe chiar acesta îl admira şi Eliade)—acestea şi povestirea paleoastronauticã.

Am citit numai trei cãrţi ale lui Asimov (douã romane şi o culegere), din cele 14 pe care le am.

Dintre cãrţile lui Chesterton traduse la noi, nu am ‘Ortodoxia’, fiindcã o listasem, parţial, acum 7 ani, şi ‘Dickens’, din care am citit, puţin, în ’97.

Dekobra, Ohnet—vechii romancieri francezi, la cei care consumau multã literaturã francezã (George, Cioculescu, Ralea); George mi se pare un critic mai lipsit de prejudecãţi antiştiinţifice decât Paleologu, care era plictisit de orice savantlâc (autorii citiţi de Ibrãileanu, de Beyle, Aron, scrierile de maturitate şi târzii ale lui Eliade, etc.). Neîntâmplãtor, Paleologu nu—l citeazã niciodatã pe Simmel; pe Klages, care îi plãcuse lui Ralea, numai cu dezaprobare. Biblioteca vechilor romancieri francezi. Tot neîntâmplãtor, Paleologu îl citeazã cu simpatie pe cusurgiul Nabokov—şi pe Zarifopol, care e un caz mixt, de filologie şi ifose puriste.
Dupã pãrerea lui Paleologu, Beyle şi Ibrãileanu citeau fleacuri—materialiştii sc. XVIII, pozitiviştii sc. XIX …; Noica nu gândea altfel despre aceşti filozofi (azi, uitaţi). Eu, însã, cred în semnificaţia opţiunilor filozofice ale acestor vechi atei.
Probabil cã despre o parte din lecturile lui Ralea (şi Stere, Eliade, etc.), Paleologu gândea la fel ca despre acelea ale lui Beyle şi Ibrãileanu—pleavã.

Resimt deopotrivã atracţia cãrţilor scurte, şi a acelora impozante (ca, spune canadeza, Pynchon şi Farrell).

Prin ‘bibliofilie’, eu desemnez preocuparea pentru citit şi cãrţi; nu e bibliofilia strictã, ci în accepţie largã. Mã refer la deprinderile de cititor, la deprinderile generale, de ansamblu, la ansamblul interesului pentru citit şi slova tipãritã. Sunt remarci de cititor, adnotãri ca ale lui ‘Morgan’, Gordon, Milliner, Heneghan şi Watson, nu de colecţionar.

Sefiştii, gravida şi ‘al cincilea blog’ (plus BW însuşi, patrologul, italofilii, etc.).

Aşa cum o înţeleg eu, ‘bibliofilia’ se referã la citit, nu la colecţionat.

Borges, chiar Salinger, au însemnat superstiţia plachetei, a volumaşului, a ‘paginii desãvârşite’, a giuvaierului; v. şi volumaşele nesuferite ale lui Eckhart şi Sf. Juan.