Reputaţia literarã a lui Schiller

Reputaţia literarã a lui Schiller



Dintre toţi marii romantici nemţi, probabil cã Schiller a avut soarta literarã cea mai ingratã; însã, la vremea lor, Coleridge şi Hazlitt îl citeau cu nesaţ, iar Coleridge l—a şi tradus şi i—a închinat un sonet. În eseul despre cititul cãrţilor vechi, Hazlitt enumerã numai douã scrieri ca reprezentative pentru romantismul nemţesc—întâia e un roman al lui Goethe (foarte mult gustat şi de mine, l—am gãsit pe ‘Werther’ încântãtor—şi nu lacrimogen sau dolorist …)—a doua e o piesã schillerianã.
Azi, Schiller e dispreţuit—ca un autor şcolar, o minte boantã şi un scriitor didactic. Pentru cei ca Hazlitt şi Coleridge, la începutul sc. XIX, dramaturgia schillerianã era un pisc al romantismului. Poate cã acest gust ar trebui sã—l pãstrãm, sau sã—l avem, şi noi. Era, cu alte cuvinte, un dramaturg capabil sã entuziasmeze—ca Ibsen mai târziu!

‘Filozoful’ anost, ‘gânditorul’ mãrginit, teoreticianul derizoriu şi oricum perimat, rãsuflat, nu trebuie sã—l eclipseze pe creatorul care îi impresiona pe Hazlitt şi Coleridge!

Ceva asemãnãtor ar putea fi spus şi despre Richardson, care a avut numai admiratori de prim rang—cititori ca Hazlitt şi Stevenson. Iar cineva nota despre Byron cã lumea vorbeşte aşa despre poezia lui, numai fiindcã nu o citeşte, nu o cunoaşte.