Întemeierea metafizicii îi revine lui Aristotel, nu Sf. Toma, care o ia drept întemeiată de Aristotel; or, chiar la acesta, gândirea ajunge de la sensibil la ‘substanţe separate’ fără credinţă, etc., ci raţionând.
Neoscolastica a fost (şi) un sistem de educaţie, provenit din intenţia de a furniza o educaţie, prin urmare ‘eşecul’ nu poate proveni din grabă, deoarece au existat atât sinteze neoscolastice indiscutabil izbutite (chiar dacă mulţi le pot găsi astringente), cât şi pentru că ideea era tocmai de a furniza educaţie teologică, nu de a instrui tomişti de forţă. Majoritatea studenţilor trebuia să înveţe manualele, nu să purceadă la o instruire laborioasă în doctrina Sf. Toma (deziderat nerealist la scara Bisericii întregi …). Ideea fusese tocmai să se scrie tratate, sinteze contemporane, utilizabile de către majoritatea studenţilor, nechemaţi să aprofundeze. Manualele neoscolastice erau soluţia rezonabilă, realistă.
Dacă există nişte tratate neoscolastice izbutite (cum recunosc şi mălăieţul, şi ‘Scheetz’), eşecul de a educa studenţii nu le e atribuibil; dacă ele nu există (cum pare să sugereze sau să accepte altcineva), atunci e o chestiune de autori neinspiraţi, terni, banali.
Pentru că nu toţi preoţii catolici pot deveni ‘ucenici’, dar tuturor le trebuie o educaţie teologică, şi aceasta e ceea ce îşi propunea neoscolastica. Tratatele nu îşi propuneau să formeze ‘ucenici’, ci preoţi cu o educaţie rezonabilă.
Chestiunea e una de pedagogie, de didactică: obiecţiile sunt ba că autorii manualelor erau ‘prea avansaţi’, neputând fi urmaţi de studenţi, ba, dimpotrivă, că s-a improvizat în grabă o generaţie de autori.
În linii mari, o obiecţie e aceea că scolastica nu e adecvată pentru manuale. De ce? Dar poate că supralicităm nivelul cultural al studenţilor din sec. XIII, al chiar studenţilor Sf. Toma. Obiecţia presupune că ei erau tobă de Scriptură şi patristică. Mă îndoiesc, chiar pentru întâia parte a culturii pretinse. Obiecţia vede în scolastică numai o încununare a educaţiei teologice, nu întregul ei: scolastica împlineşte, dar nu suplineşte restul educaţiei (însă e nesigur dacă maeştrii sunt înţeleşi ca având cultura presupusă, sau le e atribuită indiferenţa legendară a scolasticilor faţă de Scriptură, istorie, etc., adică faţă de ‘tot ceea ce nu e silogism’). Dar nu cred că a funcţionat vreodată aşa pentru majoritatea studenţilor. (Substratul pare să fie un elitism ezoterist scolastic, de la care emitentul obiecţiei se şi revendică, mitizând Şcoala din Laval şi preluând legendele ei ….) Interpretarea ‘complementară’ a proemiumului îi atribuie Sf. Toma o aroganţă nesuferită, arătându-l ca prezentându-se drept cel care dă formă haosului.
Obiecţia e falsă mai întâi pentru că niciunul dintre autorii neoscolastici nu avea tipul de educaţie presupusă ca necesară, necesitatea acestei pedagogii laborioase e infirmată net de istorie, de istoria scolasticii: niciun neoscolastic nu a început cu ‘câţiva ani’ de Scriptură, greci şi Părinţi, nu aşa s-au format teologii neoscolastici (deşi emitentul obiecţiei nu le pune la îndoială competenţa ca tomişti); niciunul din tomiştii menţionaţi nu a ajuns la scolastică abia într-un târziu, nu aşa s-a întâmplat. Pe de altă parte, teza Sf. Toma e că nu avea de-a face cu ‘aristotelicieni şi augustinieni formaţi’: dimpotrivă, avea de-a face cu studenţi dezorientaţi (în expresia obiecţiei, aceştia sunt ba începători dezorientaţi, aşa cum e şi normal să fie, ba filozofi ‘formaţi’, avansaţi …). Pare absurd să îi atribuim Sf. Toma ideea că, în lipsa lămuririlor lui, studiul Scripturii şi al lui Aristotel ‘trebuie’ să îi lase pe studenţi nedumeriţi. Această pedagogie tacticoasă şi mălăiaţă postulează că neoscolasticii nu au trecut la studiul Sf. Toma fără a îi fi studiat mai întâi, câţiva ani, pe Platon, Aristotel şi Sf. Augustin …. Care tomist a urmat acest program tacticos? (Postulatul e univoc: studiul scolasticii nici nu trebuie început fără cei ‘câţiva ani’ …. Ce fapte verifică această axiomă?) Aceste deziderate maximaliste şi nerealiste sunt amplu infirmate, ca necesare, de către chiar mersul scolasticii. Ce scolastic, în cele 6 ½ veacuri, din sec. XIII până la începutul sec. XX, a urmat acest parcurs laborios? (Însă cât pricepe chiar emitentul obiecţiei, din scolastică, pentru a le oferi altora soluţii infailibile şi strict trebuincioase?)
Apoi deoarece, în proemium, Sf. Toma mărturiseşte că vrea să remedieze situaţia existentă, dar nu spune că această situaţie e necesară sau normală sau de dorit. El nu recomandă ca necesară împovărarea cu lucruri inutile şi confuzia studenţilor, nu o crede ca fiind cursul normal, recomandabil al educaţiei, nu o ia ca pe un dat necesar, util. Sf. Toma scrie care credea că e situaţia, nu că aşa trebuie să fie. Altfel, ar însemna că ideea lui despre Scriptură, Aristotel şi Părinţi era foarte negativă. Oricum, ideea pare a fi de a îi înlocui, pentru uzul studenţilor, pe acei ‘alţi autori’. Într-adevăr, Sf. Toma ‘nu ne spune dacă e pur şi simplu parte’ din situaţia începătorului ….