duminică, 4 octombrie 2015




Filozofia nu înseamnă numai cunoaştere (transferabilă, ca rezultate), dar şi experienţa cunoaşterii, e şi o chestiune de probitate; e adevărat că lucrarea care mi-a inspirat această reflecţie e o operă politică, de o formă însăilată, şi scrisă ‘sub presiunea evenimentelor’, ‘la zi’. Există în ea câteva urme de filozofie, însă mai mult ca revendicare a unei genealogii. Autorul revendică o genealogie filozofică creştină pentru lucrarea lui politică (şi nu fără abrevieri convenabile). Un anumit retorism, general răsăritean, dar şi rus, există, de unde impresia de frazeologie găunoasă. Ideile sunt nu atât instrumente sau rezultate logice, cât simboluri ale unor sentimente, cu toate ambiguităţile care pot proveni din această identificare a trăitului cu ideea.
Arjakovsky (în ‘Rusia-Ucraina’) se referă la Sf. Grigore al Nyssei pentru ideea unei ‘libertăţi necreate’, dar nu e indicată nicio bibliografie.
Dar dă o critică interesantă a tentaţiei monofizite a Răsăritului. Probabil că nu Răsăritul e aşa din cauza înclinaţiei către monofizitism, ci invers, cedează monofizitismului din cauze proprii popoarelor răsăritene. Lucrarea parizianului e mai mult gazetărie, cu o anumită echitate.
Eu cred că ‘idealul rus’ ar fi o sintagmă mai bună decât aceea de ‘mit rus’.

Răzbunarea, sadismul alimentează ranchiuna, nu o devoră, ci o menţin. Cine trăieşte în răzbunare, e răzbunare, adică ranchiună, aceasta e inima lui, identitatea lui.
Ideile de relaţionare, principiile relaţionării sunt foarte diferite, şi poate să pară inexplicabilă obstinaţia atâtora de a postula unanimitatea, de a se aştepta la unanimitate.
Eu am văzut, în acţiunile altuia, atât răul pe care l-am înfăptuit eu, cât şi absurditatea şi sfruntarea ‘soluţiei’.
Există o trevzie plauzibilă şi o alta implauzibilă. Cel care teoretizează, face şi altceva; teoretizarea corectă înseamnă un ‘mai mult decât atât’, o cuprindere indicibilă. Teoretizarea e totodată un gest, un semn.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu