Leithart oferă o interpretare extrinsecă, de la mâna a doua (‘Condiţie premodernă’, recenzia unei lucrări de istorie intelectuală, adică o însăilare anostă de lucruri abia aflate de istoricul însuşi, şi pricepute pe jumătate, având ca scop o abstracţiune, ‘spiritul timpului’), a vieţii intelectuale pariziene postbelice: ca ideea că aventurosul Daniélou şi Bataille au făcut ‘cauză comună, într-un număr de privinţe, împotriva’ neoscolasticilor zilei, iar ‘Suma ateologică’ exprimă o poziţie critică faţă de … neoscolastici (se sugerează că enciclica din 1879 e la obârşia tomismului existenţial, dar nu şi a neoscolasticii, Leithart echivalând neotomismul cu tomismul laicilor francezi, şi opunându-l neoscolasticii), sunt simplismele absurde din care rezultă ‘istoria intelectuală’, hibrid de neglijenţă, indiferenţă şi intenţia de a vrea ca lucruri banale să pară mult mai relevante decât pot fi …; unele sunt absurdităţi (Hegel, Croce, Bergson şi ‘noii romancieri francezi’, drept campioni ai … medievisticii).
Tableta lui Leithart mi-a amintit de o operă a altui (pe atunci) protestant, Pelikan, despre creştinismul apostolic. Ca alternativă la autoreprezentare, astfel de perspective nu au sechelele partizanatului, ale tendenţiozităţii; dar nici pătrunderea şi limpezimea. Te întrebi, adică, dacă aceasta e numai sesizarea netă a formei ansamblului, sau neglijenţă, nepricepere, tarele ‘istoriei intelectuale’, în care poţi lua drept indepedenţă ceea ce e lăutărism şi cârpăceală. Ca fapte, sunt menţionate lucruri pe care le puteam presupune: ca acela că biblistul francez ‘ieşea în lume’, participa la viaţa intelectuală seculară. Prezenţa lui Barthes la colocvii de istoria exegezei biblice e mai insolită, dar tonul recenziei sugerează o reprezentare inexactă, ‘dezvăluirile şocante’ luând ca termen de referinţă apatia intelectuală a occidentalului obişnuit, minţile înţelenite, apatice. Ceea ce demonstrează lucrurile amintite e nu existenţa ‘dialogului’, ci probitatea intelectuală şi deschiderea unor autori. Preocuparea pentru catolicism a lui Bataille şi Lacan e cunoscută.
Însă Ep. Sigrist are o postare despre Vermont şi Irlanda occidentală, lacul Champlain, un cântec din ‘Guys and Dolls’, atonalitate, gândire, ‘Prajnaparamita Sutra’.