Încă la Sf. Ap. Petru există distincţia între kerygmă (ceea ce sunt mandataţi Apostolii să predice, ca operă de caritate) şi discuţia teologică, surplusul; Sf. Petru dă o idee a faptului că nu tot (ceea ce e predicat) e şi necesar, mandatat, universal, sau formă de caritate.