A postula că semnificaţia Scripturii e dată de interpretarea Bisericii transferă chestiunea cu un pas, nu o rezolvă; ne referim la cutuma Bisericii, la consacrări ale sensului locale, ale unei şcoli, epoci, etc.? Răspunzând aşa cum se face, rămânem în lumea onirică a unui întreg desemnabil univoc, consensual, a cuprinzătorului inerţializat; un transfer de decizie, derobarea. Biserica e o polifonie, sau nici atât.
E ca şi consensul credincioşilor, la Card. Newman: imposibil de întrunit în practică, neobiectivabil, nefezabil, pur teoretic, o himeră.