Baliverne pompoase şi teoria plimbării

Citesc eseurile dublinezului. Acela despre Thoreau e o însăilare stângace şi semidoctă, pretenţioasă şi greoaie, neinspirată şi ternă, un pic imbecilă n disonanţa ei, nevonvingătoare, ipocrită şi derizorie.
Dublinezul însăilează baliverne popmpoase, juxtapose forţat, într—o demonstraţie îngălată şi şubredă. Nu e nevoie de filozofia plimbării. Peroraţiile lui Heneghan sunt nesemnificative.
E numai pălăvrăgeală irlandeză, pompoasă şi ipocrită, afectată. Heneghan e un zoolog înfumurat, pilduitor şi plin de talc, care dă o formă pompoasă, artificială, sentenţioasă, unor însăilări semidocte, a căror absurditate nici nu scapă celor lucizi.
Aşa, din şase bloggeri, am mai rămas cu doi (Horguelin şi Curval), poate şi cu Ep. Sigrist.
Recurgând la o caricatură de heideggerianism, Heneghan dă o înfăţişare problematică unor banalităţi, şi îndrugă stupidităţi pompoase.