Nişte aprecieri obiective sunt posibile în cadrul relatării experienţei unei opere; din alura relaxată e causeriei, e posibil ca adevărul să reiasă mai viu, mai net. Descriind experienţa, analizând faptul acesteia, cu circumstanţele ei, zăbovind asupra experienţei, a sapidităţii, enunţul estetic îşi are valabilitatea lui.
Poezia cotidianului, lipsa de pretenţii a experienţei îşi au demnitatea lor. Aş numi aceasta, literatura percepţiei, a inefabilului ocazionalului. Nu mă refer la neoclasicismul formelor generice ale impresionismului, care de obicei şuntează experienţa, ci la poezia cotidianului, la inefabilul mundan. La sentimentul că aceasta e ziua întâlnirii cu arta. La sentimentul că savoarea e mai adevărată ca strepezirea.
Uneori, întâlnim aşa ceva în jurnale. Împrejurările nu sunt reprimate, ci gustate. E surprinsă chiar irizarea cotidianului.