Eseistul nu e un cronicar literar, meseria lui e sã scrie despre literaturã recititã.
Existã trei modalitãţi de a discuta literaturã—analizând, discutând structura obiectivã—fãcând psihologie—şi fãcând cronicã. Nu enumãr şi surogatele criticii—liste, calificative sumare, etc., aruncarea cu aprecieri sumare, inutilizabile, etc..
Pe de altã parte, o carte nu e un flacon cu substanţã, nu e o fiolã, ci un întreg organic, dar mixt—adicã, de fapt, cu caracterele organicului, viului, şi ale mintalului; un cuvânt nu o poate rezuma, nici un enunţ linear, abrupt. Numitorul comun al unei secvenţe de experienţe şi trãiri poate rezuma rãspunsul, la un moment dat, al cititorului—e altceva, e psihologie, autoanalizã, nu esteticã. Estetica are alt principiu.
Unii se pronunţã de parcã o vorbã ar putea spune totul, sau esenţialul, despre o carte—ceea ce nu e niciodatã cazul, de aceea nu cred într—o criticã decisã sã culmineze într—o formulã sinteticã.

Derrida& Bataille.