În viaţã, comportamentele religioase sunt, de regulã, expresia a altceva, mai profund, a unor pulsiuni, tendinţe şi mişcãri subconştiente—sunt travestiri ale realului fiinţei, în comportamentele religioase fiinţa e mişcatã, în secret, de altceva, de alte resorturi, de motivaţii ascunse ei înseşi, subconştiente. În comportamentele religioase, fiinţa nu îşi coincide, e travestitã, poartã o mascã, pulsiunile ei reale sunt indirect exprimate. Religiosul nu exprimã fiinţa în mod direct. În religie, omul nu suprimã, ci travesteşte impulsuri îndeobşte neconsiderate ca fiind religioase. Prin îndemnuri religioase şi poveţe se traduc patimi obişnuite.

Întâlnirea enunţului nu înseamnã şi întâlnirea gândului.

Iisus le promite ucenicilor cã vor avea un subconştient curat şi prompt—curãţirea subconştientului, cu vlaga minţii, şi iscusinţã în rãspunsuri—subconştientul le va dicta bine, îi va servi.

Ca Verne la Gracq—ca Dna. Ch. la londonezã—efectul—PF.

Citarea lui Bultmann de cãtre un Papã nu e ostentativã, dar e conştientã; Papa nu încerca sã epateze, citându—l pe Bultmann, însã e semnificativ cã îl citeazã despre Iisus, aşadar ca biblist, acceptându—i, şi girându—i, exegeza. Turma conservatorilor se preface cã nu s—a—ntâmplat, omite sã discute faptul—un Papã, citându—l pe Bultmann, în scrieri publicate în timpul pontificatului, ca Papã—şi citând exegezã, nu altceva. Nu e ceva ostentativ, dar nici ceva inconştient, anodin, sau lipsit de semnificaţie.
Numai tãcerea conservatorilor, a turmei, e grãitoare.

În ceauşism, Verne se publica spre sfârşitul toamnei, ca sã coincidã cu sezonul cadourilor pentru copii—erau apariţii de toamnã.

Muzica pe care le—aş oferi—o iubitelor mele—trupele enumerate ieri (luni)& genuri întregi& zZz, etc..
Bani refuzaţi& rãstãlmãcirea, bont, aerian, vremea. Timpul& muzica& galanteria.

Adesea, nu ştim, de fapt, ce anume sã îi recomandãm cuiva sã modifice; îi cerem sã schimbe o apreciere, ca şi cum ar fi o rufã, nu un rezultat al gândirii. Nu ştim, de fapt, ce anume trebuie modificat, care e resortul general, ascuns, deocamdatã neaccesat, şi care, odatã schimbat, va antrena natural modificãrile pe care, din stângãcie, le pretindem noi altuia. O parte din aprecierea aceea falsã e întemeiatã, eroarea pivoteazã în jurul ei, aceea e balamaua. Nu gândul trebuie schimbat, ci dincoacele. Existã adevãr în eroarea aceea care nouã ni se pare manifestã, adevãr rãzleţ de care se agaţã greşeala. Nu poate fi îndreptatã ca atare, altceva trebuie reformulat, dres. Îndrumãrii curente îi scapã aceste lucruri, şi rãmâne moralizare—de ex., religia ca moralism, ‘binele nostru’, postulatele, aprioricul, superioritãţile imaginare, pe care nici nu ne trece prin minte sã le punem în cauzã—ci se strecoarã.
Nu partea de adevãr, valabilul, impersonalul ne displac, ci înverşunarea, pornirea. Dar nu conştientizãm nici noi ceea ce gândim, simţirea cognitivã avutã.

Voi menţiona muzica scriind despre altceva, aşa îşi va avea locul, în scrieri despre altceva. Cafele, azi, orã—nivel, atenuare& 7’. Cârnaţi& beţivul, vremea, contrastul.

Falsa conştiinţã, livrescã şi mimeticã, a intelectualilor, conştienţa de—a gata.

Gândirea nu e un termen, ci o relaţie între termeni—şi abilitatea de a relaţiona termeni. Termenul, în izolare, înseamnã subjugare—şi adinamie, gândirea e tãrâmul libertãţii.

A cunoaşte pasiunea, iubirea, intensitatea—plãcerea—gestul încredinţãrii reciproce—dezîngrãdirea—stirpea vrutã, semenii, firea—pasiunea menţionatã—evreul& mediocritatea—dansul, cãlãtorii, relaţionarea, împãrţirea. Renghiuri. Imprecizie. Cedãri. Resortul. Cârpãceala. Haosul.

Ce ar avea de spus religiologii despre oamenii în care religia e indistinctã de superstiţie, de gândirea magicã, de recursul la acţiuni iluzorii. Fapt e cã majoritatea oamenilor sunt nu religioşi, ci superstiţioşi, înclinaţi cãtre magie şi nãdejdi iraţionale—ce au de spus religiologii despre asta. Religiologii discutã religia ca şi cum ar fi fenomenul spiritual observabil la câţiva universitari, etc.—când, de fapt, religiosul ubicuu e mai degrabã magicul ubicuu, superstiţia ubicuã. Religiologii au o înţelegere de cabinet, abstractã, o reprezentare falsã, neempiricã, teoreticã, infirmatã imediat de experienţã.
Alţii recurg la clişeul sãtencei bãtrâne—Dinescu, Paleologu se amãgesc cu ‘credinţa sãtencei vârstnice’.
Eu cred cã superstiţia, iluzia sunt ubicue—nu religia.

Diferenţa dintre roman şi simpla naraţiune linearã, care şi ea poate avea o lume, etc., e cã romanul e un obiect, o configuraţie, un giuvaier. E analizabil în aceşti termeni. Înseamnã procedee compoziţionale, conştientizate sau nu, interesul sãu trecând dincolo de povestire.

Ideea de a putea discuta despre o carte cu alţi iubitori ai ei—ca raliere.

Conţinutul propriu al gândirii desferecate sunt nu termeni, ci operaţii—situarea la nivelul echilibrelor, cumpãtul—de ex., echilibrarea lecturilor, alternarea, etc..

C. G., C. P.—mã excitã mai ales ideea de a le sãruta—asta, oralul, şi gestul de a le atinge acolo.

Absurditatea mutã a blocajului, îndârjirea, crisparea, refuzul muţesc.

Târârea şi discreţia.

Semnele& loc. Menţionarea donjuanului. Cursul.

Gândul echilibrãrii lecturilor. Simpatia, simbolul. ≠, ed.. Cetitori. JG. Deprinderi. 3 vols.& mişcarea, viu, suscitarea interesului, apatie. Mihaela. Florina. Laura. Rev. fr.. Elena, franceza. C. G., luni.