Anna Galiena

Dum., pe la 4 ¾ dim., pe când citeam ‘Fulcanelli’, şi mai aveam ceva mai mult de 50 de pag., cineva mi—a bãtut la uşã, apoi a deşurubat siguranţa de la tabloul de pe hol, din culoarul de trecere dintre scãri, de unde se poate dispãrea uşor.
La repornirea computerului, am nimerit peste nişte imagini cu Dna. Galiena dezbrãcatã; apoi am continuat sã îl citesc pe Mariani—încã 25 de pag., pânã dupã 6 ½ dim., şi m—am gândit la Florina, mi—am amintit—o pe Florina—şi ceea ce poate cã fusese indicaţia subtilã a Iulianei M..
Şi abia dim. m—am gândit cã, la urma urmelor, Mariani a publicat un manual despre scrierea thrillerurilor, aşadar e interesat de artisticitatea, sau cel puţin de mãiestria necesarã.

Pe Dna. Galiena am vãzut—o în mult mai puţine filme decât mi—aş fi dorit; am început sã mã interesez de ea ca actriţã a lui Brass, dar filmul respectiv e dezamãgitor şi tern, romanţios şi şubred.
În secvenţa de iubire conjugalã din ‘Senso’, Anna intenţioneazã sã rãmânã impasibilã, dar cedeazã, se dãruieşte—ca sã revinã, în final, la grimasã—grimasa conjugalã. Anna e dezbrãcatã în scena cu amantul ei hitlerist, în aceea din cabina de plajã, apoi în apã, şi în întâlnirea cu soţul ei, menţionatã.