luni, 3 octombrie 2011

Iisus şi reprimarea

Iisus şi reprimarea




La Iisus, moralitatea sexualã nu mai e fãcutã sã decurgã din nobleţea actului conjugal; cel puţin, asta se poate presupune din cuvintele Lui. Protestul lui Rozanov nu e chiar neîndreptãţit. Existã la Iisus o notã de severitate; când vrea sã evoce bucuriile, vorbeşte despre aceea a tatãlui şi fiului care se regãsesc, a femeii care a nãscut, a proprietarilor agrari, a gospodinei care gãseşte drahma, a pãstorului, etc.. Sunt bucurii legate de legãturile de sânge, sau de avuţie; Iisus nu evocã niciodatã bucuria îndrãgostiţilor. Religia izraelitã se aflã deja pe linia Sf. Ilie. Sunt legitimate bucuriile acestea caste. Parabola ospãţului de nuntã deviazã naraţiunea cãtre un mãcel. Iisus nu vedea bucuria din cuplu. Sau o subaprecia. Nu e foarte sever referitor la transgresiunile din aceastã sferã—însã nici nu subliniazã bucuria inerentã a cuplului.
Dumnezeul Lui Iisus nu mai e soţul gelos, ci tatãl iubitor, atoatemilostiv, ‘bogat în îndurare’; mistica nupţialã s—a transformat într—una castã, filialã. Sf. Pavel, misticii, teologia Sacramentelor vor redresa acest dezechilibru virtual, care ar fi putut aduce creştinismul în condiţia unei religii eseniene. Existã o tendinţã de marginalizare a semnificaţiei spirituale a cuplului şi a bucuriilor conjugale, la Iisus. Nu ştiu dacã ea reflectã înrudirea mentalitãţii Lui cu acelea ale sectelor ascetice evreieşti ale vremii. Iisus nu pare cu totul convins de pozitivitatea cuplului. Alţii vor specula aceastã pantã.
Iisus nu gândea mistica în termenii cuplului. Femeile sunt acceptate şi apreciate, însã nu chiar din toatã inima; existã la Iisus mentalitatea ascetului. Iisus vorbeşte ca un ascet de dupã Sf. Ilie şi din vremea esenienilor.
Deopotrivã în VT şi la Sf. Pavel, la Sf. Ioan Zlataust, în slujba cãsãtoriei, moralitatea sexualã e justificatã prin nobleţea actului conjugal; la Iisus e vorba numai despre proscrierea ‘poftei’. E vorba numai despre represia ‘poftei’, despre inhibare.

Mai nou, recursul reprimaţilor la demografie e jalnic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu