Eleganţã literarã
Prin ‘eleganţã’ înţelegem mai mult decât spune cuvântul.
Aş începe cu un pic de criticã a noţiunii curente de eleganţã; eleganţa nu e echivalentã nici cu frumuseţea—decât care e altceva, nici cu stilul, faţã de care e numai un caz particular; cu alte cuvinte, ea e, într—un fel, mai puţin decât stilul—o laturã sau o valenţã a stilului. Eleganţa e o constatare, un fapt; culegerea de scrieri filozofice ale lui Leopardi e o carte elegantã. În literatura postbelicã neconvenţionalã existã un fel de biruinţã a eleganţei. Existã mai multe feluri de eleganţã (literarã); şi ea nu e numaidecât sinonimã cu stilul. Unele blocaje ale înţelegerii provin din ‘prejudecata monistã’, din aceea cã nu concepem diversitatea, multiplicitatea, varietatea, pluralitatea.
Eleganţa nici nu presupune frumuseţea, adicã poate exista şi înafara ei; un sinonim ar fi ‘distincţie’.
O altã disjungere: o carte elegantã e altceva decât o carte în care exprimarea e elegantã. Existã cãrţi elegant scrise, fãrã a fi elegante ele însele, sau convingãtoare ca eleganţã.
Şi acrivia, şi lejeritatea pot fi luate fãrã reversurile lor, fãrã dezavantajele lor.
Poate fi eleganţa unei cãrţi inspiratã de aceea a unei femei?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu