În interviul acordat lui Lapaque în aprilie 2010, Steiner îl numeşte pe Joyce ‘unul dintre cei mai mari vizuali ai literaturii’, menţionează diferenţa dintre analiză şi creaţie (Reagan şi Orwell!), şi lămureşte nemenţionarea lui Zweig (o remarcasem în ‘Errata’)—Steiner a publicat un articol despre ‘Jucătorul de şah’, dar opera lui Zweig e ‘gazetărie foarte bună’.
În alt interviu, Steiner are, însă, stupiditatea de a—l numi pe Hegel ‘regele anti—stilului’, ceea ce arată o percepţie filozofică foarte precară.
Are ideile lui despre învăţarea pe de rost—‘vei trăi în mine şi voi trăi cu tine’—sentimentul inifinit de mândrie şi de recunoştinţă dat de compania marilor maeştri. Se întâmplă să îl pasioneze compozitori de după Boulez.
Spune că nationalismul statului izraelit e o tragedie, ‘profund contrară geniului evreiesc, care e cosmopolit’.
Mai spune şi că ‘arborii au rădăcini’, însă el are picioare, şi e un progres imens!