Cehov şi istoria tainică a literaturii

Am găsit cinci lucruri importante în '': două menţionări ale lui Lermontov (,), ; altminteri, semnificaţia dispreţului lui Cehov faţă de piesele dramaturgilor contemporani (Ibsen, Gorki) e foarte transparentă, ca şi aceea a modestiei lui nesincere. Contrastele dintre portrete sunt mai remarcabile decât multe din portretele însele, în care e şi multă gazetărie.
Literatura pură exprimă esenţialul, memorialistica exprimă, cel mai adesea, contingentul.

În 'Şeherazada' lui Rimski-Korsakov se succed subiectivitatea viorii, limpezimea feerică şi uşurinţa, ceva din amploarea asiatică, însă ele, realizate ca atare, drept ceea ce sunt, îi sunt superioare, ca momente distincte, întregului, care e eterogen, lipsit de unitate.
Există, în această suită, şi câteva lucruri mai convenţionale.

Tema povestirilor lui Sherwood Anderson nu e … monotonia, ci dimpotrivă: 'frumuseţea regiunii îl impresiona', 'ţinutul Winesburg toamna, (…) cum dealurile scunde se colorează în nuanţe de galben şi roşu', 'cu dealurile roşii şi galbene în depărtare', iar unul din meritele artistului de acum un veac e să arate personajele incluse în viaţa regiunii, în întregul elementelor.

Dexteritatea lui Dreiser ca nuvelist e aceea a gazetarului. Stilul lui Dreiser e domol, câteodată naiv, autocomplezent, abstract în mod gazetăresc, însă naraţiunile lui laborioase au pagini de probitate (atunci când purcede la scrierea de naraţiune obiectivă), un merit mai mult profesional decât artistic, corelat cu didacticismul. Vanitatea şi nesinceritatea altora din paginile lui îl arată orgolios, de un orgoliu vulgar.
Există câteva merite modeste ale celor scrise de Dreiser (de ex., ).
Ideile lui Dreiser puteau să fie progresiste, însă gândirea lui era mediocră şi convenţională.

La Ralea ca şi la Montaigne, în ceea ce au ei mai bun, eseistica înseamnă idei simple, raţionale, exprimate într-un stil de o sapiditate superioară. «Extravaganţa» e doar aceea a bunului simţ, care e întotdeauna neconvenţional (nu din principiu, ci prin natura lucrurilor).
Glosele literare ale celor doi eseişti supremi au idei absolut neartificiale, clare, exprimate cu simplitate, nepretenţios. Sapiditatea expresiei e inegalabilă.

O povestire a lui Lardner se referă la neant, la urâţenie, la marfă ca principiu, ca esenţă a unui pol social, însă presupusa bună intenţie a satirei nu se realizează: neantul, urâţenia descurajantă nu sunt verosimile ca artă, nu sunt reprezentabile.