Marx a fost filozoful formelor alienării, nu al cauzelor ei; la el există istoria, însă metafizicul e sumar, schematic, unilateral. Contrastul cu Schopenhauer e instructiv, la acesta primează interesul pentru cauzele alienării, iar formele ei sunt studiate numai empiric, şi cumva disparat. Teoria alienării a ambilor e incompletă: sortarea şi explicarea formelor, la primul, accentul pe cauză, studiul fundamentului metafizic, anistoric, la al doilea.
Comunismul politic, etatist, nu are legătură cu utopia, ci cu revanşa, e politica vindicativităţii, a revanşei; baza tendenţială, 'îndreptăţirea socială', i—a lipsit întotdeauna.
La Lukács, e o situaţie de neasumarea experienţei.