Brussolo, care probabil ca va ramane ca autorul lui ‘Sigrid’ si al lui ‘Peggy Sue’, a publicat, in ’91, un articol despre King—‘King sau lumina pierduta’, in care deplora prolixitatea americanului si omagia ‘Bloodmoney’—e adesea meschin, insa, in ceea ce spune despre alti autori—dar a prefatat, onorabil, operele lui O'Donnell—ii place Masterton, pe care eu, in adolescenta, l—am gasit anost—ii place Kââ, autoarele britanice de policieruri, promoveaza thrillerul ca roman ce da frisoane—dar intuieste corect potentialul pentru surrealism al literaturii populare—inrudirea autentica cu surrealismul al unei anumite literaturi de gen.

Dinaintea unei tarabe cu cãrţi, joi, am fost incapabil sã—mi amintesc numele lui Voronca; abia rãsfoind ‘Istoria …’ lui Cãlinescu—la care Voronca nu are un subcap.—i—am gãsit numele, asociat unei rev. (--şi chiar atunci, parcã nu eram sigur cã la el mã gândesc, cu toate cã—mi adusesem aminte de Lovinescu--). Altfel, nu reuşeam sã—mi amintesc numele celui mai mare suprarealist român—al suprarealistului român major—atenţionare a Muzei.