cinicul necunoscut

Utilitatea teologiei şi pertinenţa ei

Utilitatea teologiei şi pertinenţa ei




În teologie, înţeleasã în sens larg, utilitatea e criteriul. Utilitatea aceasta nu înseamnã neapãrat formã pareneticã sau didacticism. Eu mã gândesc la utilitatea simţitã, la utilitatea resimţitã. Mântuirea trece prin viaţã, prin existenţã, imanentul atinge transcendentul.
Nu mã mai intereseazã decât teologia folositoare existenţial. Numai teologia care foloseşte la ceva în mocirla informã a existenţei. Am, în citirea sau alegerea teologiei, douã gânduri—pe acela al pertinenţei şi pe acela al utilitãţii, al criteriului utilitãţii.
Mã intereseazã numai teologia utilã existenţial. Deasemeni, numai teologia pertinentã. Dublul gând (poate cã întrucâtva montaignean, însã mai degrabã dat de experienţã)—al pertinenţei teologice şi al utilitãţii—criteriul utilitãţii existenţiale.
Pertinenţã teologicã, afirmaţii pertinente teologic, am întâlnit la Bonhoeffer, Elcianinov, Sf. Paisie de la Neamţ.

Îmi place Biblia. Mã consider un creştin nedenominaţional, un creştin generic, îmi place Missa, mult din teologia rãsãriteanã, mult din teologia protestanţilor, mult din teologia apuseanã catolicã; însã atitudinea mea nu e aceea a lui Soloviov, ci aceea, discretã, refractarã la militantism, a lui Rozanov (care a militat numai ca gazetar, iar atunci doar pe jumãtate serios) şi a Avvei Dorotei, criteriul e utilitatea, aleg ceea ce simt, şi apoi testez, ca fiind util şi viu. Nu existã vreun corp bisericesc care sã coincidã cu adevãrul. Mã intereseazã numai teologia utilã existenţial. Îmi plac anglicanii, încuviinţez selectivitatea. Dispreţuiesc confesionalismul. Nu îmi place Newman şi ceea ce reprezintã el (‘asumarea’ proastã, confesionalismul mohorât şi cu ifose, cantonarea, iluzia).

Thomas Fuller

Thomas Fuller




Viaţa învãţatului Fuller, ca şi ale lui Milton şi Donne—ca şi, în veacul precedent, a lui Greville—şi spre deosebire de aceea a lui Browne, a intersectat politica, ‘afacerile publice’, luptele celor puternici, disensiunile şi revanşele; a trãit într—un veac zbuciumat, care i—a fascinat pe lakişti—pe De Quincey şi Hazlitt, pe Lamb şi Coleridge. Fuller a fãcut parte din istoria vremii lui. A luat parte la aceastã istorie. A fost, întrucâtva, o figurã publicã. A avut un crez—politic şi bisericesc. A fost prins în vâltoarea evenimentelor, a luat parte la viaţa politicã—şi la mişcãrile vieţii bisericeşti. Trãind în vremuri agitate, a fost un cetãţean. Avea reputaţia unei biblioteci ambulante. Lakiştii l—au apreciat. Pe Fuller, erudit, istoric şi predicator, l—a caracterizat, în politicã şi în Bisericã, moderaţia, linia de mijloc, echilibrul şi cumpãtarea; în tiompuri zbuciumate, în care nu lipseau fanaticii, Fuller a aliat unei forme originale, un conţinut moderat şi de încredere. Era nepotul şi finul Ep. de Salisbury.
Nu a scris numai cele trei tratate rãmase faimoase; a scris mult, şi a compilat. Avea una din acele încãpãtoare minţi engleze. La 32 de ani a publicat primul vol. de predici. În 1645, 1647, 1660, a publicat manuale devoţionale.