Critica culturală a lui Lukács e una foarte nedialectică, indiferentă la ambivalenţa şi misterul existentului. E o gândire mecanicistă, bornată (deversând, de la o vreme, în retorica mohorâtă a clănţăului stalinist).
Dar însăşi critica culturală a lui Lukács e mecanicistă, nedialectică, sumară, recurgând mereu la şabloane anoste.