O evocare a lui Ibrăileanu, într-o emisiune (cam posomorâtă) realizată cu 8 ½ ani în urmă (în febr. ’09), mi-a amintit, ieri, de ‘Adela’.
Romanul a fost scris în anii ’20, aşadar după 50 de ani. Admiraţia cu care e complimentat mi se pare uneori convenţională.
Pe Ibrăileanu l-am citit când aveam 22 şi 26 de ani. Câteodată citeam dintr-o viaţă a lui.
Istrate, aflat în momentul interviului în preajma împlinirii a 95 de ani, a povestit amintiri de la cursurile lui Ibrăileanu (dialogice, adică polemice, în formă), i-a menţionat pe Hogaş, Topârceanu, ‘Dănuţ Deleanu’. Avea două transcrieri ale cursurilor, întâia a lui Iordan, a doua a lui Gheorghe Agavriloaie (numele e scris în forme diferite), ginerele lui Ibrăileanu. Însă Istrate nu a pronunţat numele lui Agavriloaie.
Mama îl respecta mult pe Gheorghe Agavriloaie, mai ales ca om, însă alţii şi-l amintesc cu dispreţ şi antipatie, deşi panegiricul făcut lui Călinescu e evocat şi într-un mod mai echitabil.
În emisiune s-a discutat şi despre Adela/Lucia Pop.
Bustul lui Ibrăileanu înfăţişează un chip de politician român antebelic generic, şi e cât se poate de anost.
Istrate era năsăudean, aşa cum transpare şi din unele subiecte ale lui (ediţia Coşbuc, ‘Transilvania …’).

La 16 ani i-am citit pe Maugham şi pe Wilde, l-am descoperit pe James. Viaţa mea putea să fie alta.
Mama era o persoană pe care inteligenţa, bunul simţ, bunăvoinţa, simpatia o distingeau de toţi cei din jur. Izbutea în tot ceea ce întreprindea. Mâinile care îmi găteau, care spălau hainele, cu care făcea daruri.

Mamei îi plăceau memoriale de călătorie foarte variate ca modalitate literară: în registrul gazetăriei inteligente (Rusan, romancierul spaniol), acela al etnologiei şi al naturalelor (un autor rus), acela al lirismului şi al reflexivităţii. Unele erau opere narative unitare intrinsec, altele, secvenţe lirice, poeme în proză. Amintea adesea un episod dintr-o călătorie în India a lui Ralea. Predilecţia mamei se îndrepta către psihologie, operele de moralist, acuitatea psihologică, şi către lirism, percepţia geografiei, sentimentul peisajului. E necesară o deprindere cu extrovertirea: prin gazetărie, geografie, sociologie.
Într-o vreme, la 23 de ani, am citit şi eu câteva astfel de lucrări (Beyle, Taine, Diehl). Alte dăţi i-am citit pe Gide, Hogaş, Bouvier, Dumas.
London a publicat câteva reportaje de călătorie: drumul către Klondike, un itinerar începând la Dawson, Tampico.
Malraux credea că ceea ce a scris mai bun Barrès sunt nişte pagini din ‘Ancheta în ţările Răsăritului’ (ceea ce Marie-Odile Germain numea ‘gustul digresiunii, al conciziei’).
Mama îi admira pe clasicii români ai literaturii de călătorie sau geografice (C. Golescu, Hogaş, Vlahuţă, Bogza).
Mă gândesc adesea la literatura care îi plăcea: Sebastian, Istrati, Faulkner, ‘Pe aripile vântului’, Hugo, Diehl, Zweig, Feuchtwanger. La 55 de ani, primăvara, citea o istorie a educaţiei în Antichitate.
Citea biografii, memorii politice, lucrări referitoare la culturi antice sau orientale; îi plăceau teoriile antropologice ale unui autor antebelic, admira filologia lui Philippide (nu şi pe Iordan, Graur, etc.), îmi recomanda literatura digresivă a lui Odobescu, îşi amintea de premiera românească a ‘Ghepardului’ şi de sfatul pe care unul din profesori îl adresase studenţilor; îi plăceau filmele Marinei Vlady, un rol timpuriu al Brigittei Bardot …. Respecta literatura lui Mann. În copilărie căutam să integrez, să asimilez lucrurile pe care mi le povestea, fiindcă discutam mereu, iar eu îi primeam cu încredere cuvintele: Flaubert, Zweig, Feuchtwanger, Françoise Sagan, ‘Diligenţa’, ‘Pompierul atomic’, ‘Învierea’.
Îmi recomanda literatura ludică a lui Odobescu, drept un standard al erudiţiei dezinvolte.
Una din expresiile sfinţeniei e aceasta: nu avea sentimentul iluzoriului existenţei. Îl avea pe cel al zădărnicirii, însă nu şi pe al zădărniciei.

Mamei îi plăcea un memorial de călătorie al lui Rusan, călătoria americană.
Îi plăceau vechile filme de război, acelea referitoare la curaj, altruism, îi plăceau pentru moralitatea lor implicită. Nădăjduia că acţiunile oamenilor ar putea să aibă un substrat de lealitate, bunăvoinţă şi simpatie. A crezut în aceste lucruri, în aşa măsură Împărăţia coexistă cu lumea, dar dezminţind-o. Mama gândea că ar mai exista omenie.
Mama era una din persoanele care înţeleg viaţa, cu exigenţele ei, nu ticăloşia. În gândire pornea de la viaţă, nu de la livresc. Cineva poate înţelege viaţa, în adevărul ei, aşa cum ar merita ea trăită, fără să înţeleagă, însă, ticăloşia. Mama a nădăjduit că va exista un armistiţiu cu lumea, adică lumea va consimţi la un armistiţiu, că poate mă voi bucura de viaţă în termenii lumii (care înseamnă societatea românească post-ceauşistă); încă o mira ticăloşia vârstnicilor.
Bunica mamei îi povestea despre propriul ei bunic, amintiri care datau din anii 1880, bunicul străbunicii mele era vârstnic în anii 1880.

Mă gândesc la mama ca la o persoană de un bun simţ absolut, desăvârşit, impecabil, bun simţ atât în raţionament, în aprecieri, cât şi în purtare, în interacţii, în ideea despre societate, în aşteptările de omenie, bun simţ care era lumina fiinţei, inteligenţa bunătăţii. Erau ambele accepţii ale bunului simţ: raţionalitatea şi omenia. Legea mamei era atât de umană, încât era dumnezeiască. Acestea sunt amintirile mele, câteva idei. Nu ştiu cum să portretizez complexitatea inefabilă, pe care o percep retrospectiv. Încrederea, prietenia, luciditatea, gândul bun, hărnicia au caracterizat-o mereu.
Mă gândesc adesea la operele care îi plăceau: Lev Tolstoi, Turgheniev, ‘Donul …’, Istrati, ‘Psalmii’ lui Arghezi, ‘Zboară cocorii’, Ceaikovski, Rahmaninov, Michelangelo. Mă îndemna să citesc ‘Fefeleaga’. Îi plăcea hazul gentil al lui Topârceanu, bravura lui Minulescu.
Singurele lucruri, puţine, pe care le-am înţeles vreodată le-am înţeles numai asimilând, meditând firesc, cu răbdare, integrând cu discernământ, nu vrând să epatez, să trişez. Intenţia de a epata nu provine nici din probitate, nici din inimă. Uşurătatea împovărează.

În ’84, toamna, la început a fost ‘Hood’, apoi volumul de snoave şi romanul a cărui ecranizare am cunoscut-o în septembrie ‘87.
Două vols. ale lui London, în primăvara şi vara lui ’87: mai întâi o culegere de povestiri, într-o ediţie ilustrată; apoi un volum cu două romane. Cam în aceeaşi vreme, mama îmi recomanda nişte povestiri australiene.
În familia noastră era foarte simpatizat Sharif, şi erau respectaţi Quinn, Ustinov, mamei îi plăceau Harvey, J. Dean, Pacino, Schell, comicii foarte populari (tandemul american, englezul W., jandarmul), comedii lipsite de pretenţii sau de răutate, senine. Nu îi plăceau actorii italieni, nici multe vedete franceze postbelice. Îmi amintesc că am văzut împreună două comedii cu Newman, când aveam 17 (vârsta unei integrări conştiente) şi 25 de ani, şi două drame cu soţia acestuia, în prima împreună cu Newman, a doua regizată de el. Era o cinefilie împărtăşită. Ne simţeam foarte bine când discutam aceste lucruri, când împărtăşeam aceste lucruri. Bunul Dumnezeu să ne aducă împreună!
Cu vremea, în mine s-au înrădăcinat batjocura, dispreţul, lenea, minciuna, obiceiul de a trişa, de a miza pe complicitatea şi nu pe prietenia lui Dumnezeu. Aşa m-am înşelat.
Mamei îi plăcuse foarte mult primul volum din ‘Changi’. Avea multă simpatie pentru simbolismul românesc, pentru Petică, şi mai ales pentru Arghezi. Nu avea încredere nici în teorii, nici în excesul de analiză, în pedanterie, în abstracţiuni, pentru că termenul de referinţă era existenţa; îi displăcea deasemeni ceea ce e pompos, bombastic, retoric, artificial, grandilocvent. Era o persoană de o intelectualitate foarte sănătoasă, aşa cum nu am mai întâlnit pe nimeni.
Îmi amintesc primul clasor.
În copilărie îmi plăceau mai ales ‘Heidi’, ‘Alice’, ‘Sawyer’, ‘Tarzan’, Frânculescu, Salinger, Merle, Dumas, ‘Morcoveaţă’, un roman polonez pentru copii, Omescu, Marşak, Akimuşkin, ‘Cipi’, Caragiale, ‘Yvain’, câteva pagini din ‘Spartacus’; la zece ani, ideea mea de sapiditate literară era un roman al lui Kessel. Căutam volumele de schiţe umoristice. Probabil însă că altele, ‘Crusoe’, Kipling, ‘Pinocchio’, ‘Oz’, ‘Quijote’ repovestit pentru copii, s-ar fi cuvenit să îmi placă mai mult decât mi-au plăcut …. Mama îmi recomanda ‘Buratino’.
Acei ani aveau trăsăturile lor de adevăr.
În ’87, mama mi-a adus nişte reviste franceze, care mi-au dat o bucurie inefabilă. În decembrie ’88 mi-a dăruit nişte lecţii de franceză, înregistrate pe vinil.
Adultul ar fi trebuit să fie legatarul răgazurilor acelui copil.
Cu vremea, m-am complăcut, însă, în lene, laşitate şi minciună.

Rugăc. & pacea & Missă & sb., articolele romancierului & autorii.

Am mers cu mama să vedem Steaua Sudului în toamna lui ’87, iar romanul cu acelaşi titlu mi-l dăruise în toamna lui ’84.
Mai ales când eu aveam 24-26 de ani (care au fost chiar cei aproape doi ani când eu am fost un student într-adevăr conştiincios, nedezabuzat) vedeam şi discutam mult cinema.
Mamei îi plăceau Burton, Newman, O’Toole, Gabin, Tracy, Hossein, Perkins, Nolte, Julia Roberts, ‘Daktari’, serialele britanice realiste; simplitatea e o chestiune de expresivitate.
Predilecţia ei pentru seriale ca ‘Om bogat …’ sau ‘Linia maritimă …’ erau ale unei persoane foarte harnice; îi plăcea şi un serial de aventuri exotice, ‘Daktari’, acesta îi plăcea foarte mult.
Mama era o persoană de o distincţie inefabilă.
Experienţa noastră e ierarhizată ontologic, e principiul ontologic al experienţei, şi e dat ca percepere.
Mama mi-ar fi vrut existenţa cu totul altminteri.
În perspectivă umană, omul e mai important.
Primăvara lui ’88, când am citit al doilea volum al unei trilogii, vremea blândă, însorită, seara când am mâncat peşte. Era după Paşti. La sfârşitul vacanţei, a fost vreme ploioasă şi rece. La începutul lui mai vremea a fost caldă, senină. După aceea, răceala. Romanul grecesc.
Ceva din ceea ce am gustat la zece ani, în aprilie ’88, în strălucirea acelei primăveri, în paradisiacul ei, am simţit din nou la 26 ½ ani, citind eseurile unui scoţian, şi având ideea şansei, a ocaziei, a darului ca posibilitate, a simplităţii rafinate şi inteligente, a inteligenţei inimii.

Bunicul matern al mamei se numea Anton, era o persoană cuviincioasă şi harnică.

Mama îmi povestea că în copilărie avea o jucărie, o păpuşă. Nu am întrebat-o niciodată despre aceste lucruri, despre copilăria ei, însă ştiu cât îşi iubea bunicii.
Mi-am amintit de volumele de premiu din vara lui ’87, cei trei autori; iar toamna am mers să vedem Steaua Sudului.
Fericirea aceea imensă a conversaţiilor.
Ceea ce plictiseşte şi descurajează sunt eşecurile.
Lumina supranaturală, provenită din unitate.
În locuinţa mamei sunt trei icoane ale Sfintei Familii.
În copilărie, călătoream cu plăcere şi, pentru vârsta preşcolară, cele mai fericite amintiri le am din timpul în care locuiam la Iaşi; îmi imaginam cu bucurie viitorul, îmi amintesc seara în care mama mi-a povestit despre revistele pentru copii (şi că, odată devenit şcolar, voi avea asemenea reviste, perspectivă care m-a înviorat), altă dată mi s-a vorbit despre carnaval, şi îmi amintesc bine mirosul şi ornamentele unui local din cartierul meu. Dimineţile, plecarea avea un sentiment curat, fiindcă exista mintea copilăriei, mintea neîmpovărată. Era fără ranchiună sau grabă.
Memoria i-ar putea semăna înţelegerii pe care o are Dumnezeu, pentru că sublimează, alege esenţialul.
Propriul vieţii de dincolo ar putea să fie nu eternitatea (despre care se afirmă că nu e timp infinit, ‘prelungit’, şi e opusă timpului), ci durata, senzaţia duratei, fără vicisitudinile degradării, care dau timpului conotaţia lui peiorativă; poate că acesta e adevărul doctrinei duratei, o altă senzaţie a timpului, timpul simţit altfel.
Îmi amintesc de un lampion pe care mi l-a adus mama, cândva, înainte să încep să merg la şcoală. Aşadar, acestea îmi plăceau: ideea carnavalului, ornamentele, beteala, instrumentele muzicale de jucărie, lampionul colorat, o ediţie a ‘Paradisului’, veşmintele liturgice, Euharistia (şi vigilenţa unei mahalagioaice). Altă dată am primit un zmeu, reprezentând un vultur, însă nu am ştiut să-l lansez. Adică existenţa nu era lineară. Atât la 23 ½ ani, cât şi la 26 ½ ani, am avut ideea alternativei, a posibilităţii regăsirii, de fapt poate chiar de la 21 ¾ ani, când am citit despre reabilitarea literară a romancierului meu predilect. Ideea era aceea că te poţi situa de partea lumii copilăriei.
Îmi amintesc de conventualul vârstnic care îmi aducea bomboane la gardul casei.
Am început să înjur la vârsta de zece ani; s-au adăugat ranchiuna, lăcomia, etc., în pofida inutilităţii lor evidente.

Mergeam cu mama la cinema, la întoarcerea din vacanţele de vară, în ’87 am fost la Steaua Sudului şi apoi, într-o duminică, la Tarzan; în ’88 am mers la un film cu Sfântul, Simon Templar. Mai devreme, într-o zi obişnuită din timpul anului şcolar, am mers cu mama la Imperiul contraatacă. Ne simţeam aşa de bine împreună, ne era aşa de bine.
Dimineţile, dejunurile, ceaiul, prânzurile, povestirea ….
Erau zile aurii şi senine de toamnă, zile eshatologice. Erau zile de veselie senină. Mi le amintesc drept vremuri de transparenţă eshatologică.

Îmi plăcea grafica revistelor, ca şi cum revistele ar fi nişte cărţi mai frumoase; de la 9 ani, de la începutul iernii lui ’87, îmi plăceau nespus albumele de artă.
Am avut o copilărie fericită; revistele franceze pe care mi le-a adus mama, la începutul lui ’87, cred, au fost o împlinire neasemuită, aşa era de bine. E nevoie de norme, nu de idealuri, dar de regulă.

Mi-am amintit că la o prietenă evreică a bunicii mele am văzut, ca preşcolar, o revistă pentru copii: un moment al copilăriei mele preşcolare; era descoperirea lumii. Bucuria indescriptibilă a acelei ore va fi fost dată de curăţia culorilor, una din bucuriile vieţii mele au fost revistele, esenţialul plăcerii tipografice, a obiectului tipografic, şi receptivitatea afectivă binecuvântată. O revistă nu se reeditează.
Altfel, încă de la opt ani dispreţuiam, pe bună dreptate, revista de propagandă comunistă destinată copiilor: era un lucru însăilat şi submediocru, adresat unor minţi aidoma, cremenea propagandei livide, dar care altora pare să le fi fost suficientă, îndestulătoare, ceva care să ucidă minţi.

Strategia românismului, abjurarea sentimentalităţii şi alte glose

Ei îşi merită soarta, şi pedeapsa lor e că, nici să vrea, n-au unde să plece de acolo; ei deja au ceea ce li se cuvine. Pedeapsa lor e că sunt, iremediabil, ceea ce sunt.

Ipocriţii şi oligofrenii se prefac că nu simt dezamăgirea amară a unui Steinhardt referitoare la românitate, inclusiv retorica sforăitoare; cine îi compară tonul cu al lui Stăniloae, simte semitonul de amărăciune al evreului, cu toată discreţia şi fineţea arătate. E foarte posibil ca, tocmai prin filozofia românescului, inclusiv prin curajul moral necesar, Noica să le fie infinit superior lui Liiceanu şi Cioran, criticilor de duzină. Deceniul de filozofie a românităţii, al operei lui Noica, arată o strategie pe care zeflemiştii ori nici n-o bănuiesc, ori nu ştiu cum s-o escamoteze. Indignarea civică e convenabilă. Însă Noica, prin filozofia fenomenului autohton, nu numai că n-a servit ceauşismul, ci l-a subminat, a contracarat preluarea şi monopolizarea direcţiei etnice de către trepăduşii ceauşismului. Sesizând noua îndrumare a propagandei, Noica şi Steinhardt nu doar că nu s-au aliniat, nu s-au raliat, ci au zădărnicit vulgarizarea, naţionalismul vulgar al periodicelor şi al trepăduşilor. Abia Papu, protocroniştii, Stăniloae s-au înrolat, au slujit ceauşismul. E adevărat că Noica pe de o parte gândea ca un filozof al istoriei, şi pe de alta identifica ceauşismul cu eliberarea, cu oferirea unui serviciu, etc., aşa încât judecata lui referitoare la ceauşism se poate să fi fost mai puţin severă decât faţă de dejism, iar relativa încuviinţare, nemincinoasă. Dar în niciun caz nu trebuie presupus că Noica a fost ‘dus’ de ceauşism, luat de valul demagogiei naţionaliste rampante. Filozofia românescului nu reflectă nicidecum oportunismul sau ralierea, ocazionalul, derizoriul, nu e o operă de circumstanţă. Dispreţul lui Liiceanu exprimă ticăloşia lui (a celui care a girat ca jupân o ediţie de batjocură a operei lui Blaga, prin ’96). Între cosmopolitismul turnătorilor (istorici ai ideilor şi slugi ale evreimii) şi protocronismul simplist şi obtuz al lui Stăniloae, Noica a schiţat o posibilitate.

Tempo. Erudiţia. Simboluri. Bastionul. Ţinuta.

Obiectivitatea e o funcţie etică.
Butadele şi utilizarea lor. ‘Geniu lipsit de talent’.

Luni dim. am greşit blasfemiind sărbătorile creştine.

Falsitatea epistemologiei senzualiste, cea care a generat, mai apoi, empirismul, etc.. Ea reduce o operă la o tipăritură, etc.. Ea face imposibilă autocunoaşterea, cunoaşterea vieţii lăuntrice, care nu e ‘dată mai întâi prin simţuri’. Senzualismul nu duce nicăieri, şi rămâne cea mai primitivă gnoseologie în circulaţie (inclusiv, sau mai ales, în ipostaza ei tomistă).

Există o parte de adevăr, şi o parte de delăsare, de cedare, de complacere, de imprudenţă, de pactizare.
Lipsa de exigenţă e un lux de nepermis.
E momentul să optez pentru cum vreau să fiu, pentru delăsare sau limpezime.

Panica penibilă a viperelor, calusul, hemangiomul.

Violenţa rămâne ca esenţă a lumii westernurilor, chiar când e atenuată de coregrafia destinată copiilor. În termeni marxişti, primitivismul, ţărănia, ruralitatea crasă sunt dimensiunea umană a acestei lumi.

Egoismul iraţional, obtuz, al imbecilităţii. Realitatea familială a fost, pentru mine, această imbecilitate prozaică.

Societatea umană (?) înseamnă egoism împotriva egoismului, ticăloşie împotriva ticăloşiei. Inteligenţele incomensurabile.

Oroarea inspirată de infernul vasluian (‘târgul din care trebuie plecat’, mormântul).

Gândirea mea nu mai e cea mitologică. Soteriologia pascală e gândire mitologică. Nu trebuie gândit sub impulsul fricii, al descurajării, al defetismului, al servilismului, al intimidării.

Urâţenia descurajantă a lumii literare româneşti contemporane. E o lume patologică şi care te îmbie să te ţii deoparte. Consternantă moral şi nulă artistic. Modernizarea românească, încercată în urmă cu un veac şi jumătate, a eşuat. Au rămas duhovnicii neamului, prozatorul brăilean, Patapievici, strepezitul huşean, exdecanul (răposat). Aceasta nu e o lume, ci o gloată, o mulţime. Gloata literară românească. Negarea ei, prin afirmarea vieţii.

Dum. seara, după 10, cină: ghiveci şi şuncă prăjită, smântână, pască, tortelloni cu sos.
Mi., de la 8 ½ seara, o comedie.
Sb., de la 10 ¾ seara, ‘Pistolarii’.
Dum., gripă, cu o tuse joasă, bronşică, uscată, dureroasă, şi gonalgii, mialgii.

Mi., & 412,2 & 270 & 60 & 30 & 155 mii [ţigări II, cafea & pui, sarmale, smântână, usturoi, pâine, cafea, cola & bilete & două brânzoaice, o plăcintă cu mere & cafele & ţigări I].
Marţi, 10 & 30 & 143,2 & 760 & 155 & mii, şi [cafea & pastile, seara & tarte, cola & taxă & ţigări & cafea & vols.].
Luni, 165,3 & 155 & [salată, pâine, plăcintă, cafea & ţigări & ].
Dum. seara, 110 mii [web].
Sb., 81,4 & 35 & 379,6 & 300 & 10 & 180 mii [cafea, choux … & kingul & cod, mici, cartofi, pâine, cafea, cola & bilet & cafeaua & ţigări, cola].
Dum. dim., 155 & 351,4 mii [ţigări & pui, pilaf, usturoi, icetea, schweppes].
[Ieri, sb., 985 mii; azi, dum., 506,4 mii.]
Dum. seara mai am 1,565 mil. din leafa curentă, şi 5,32 & 4 mil. din rezervă.

Unele westernuri recenzate de brazilian le cunosc (‘Cable Hogue’, ‘Winchester ‘73’, ‘Duel în soare’, ‘Mohawk’, ‘Omul din Laramie’, ‘The Capture’, ‘Numai vitejii’, ‘Raidul lui Ulzana’, ‘Diligenţa’, ‘Pentru câţiva dolari în plus’, ‘Pistolarul’, ‘Unforgiven’, ‘Cel bun, cel rău …’, ‘A fost odată …’, ‘Ultimul tren …’, ‘Open Range’, ‘The Range Feud’, ‘Cerul …’ lui Hawks, ‘She Wore …’, ‘Hombre’, ‘Ride, Vaquero!’—despre trei din ele am scris anul trecut, iar despre un altul, anul acesta); în general, sunt mulţumit de tonul remarcilor lui, cu toate că sunt nepătrunzătoare şi lipsite de dibăcie analitică, lucrare a unei minţi mediocre şi neinspirate. Dar calificativele date de brazilian sunt cam modeste, parcimonioase, cu excepţii ca ‘Semnul roşu …’ din ’51, ‘La amiază’, ‘Asasinarea lui Jesse James …’, ‘Destry …’.
Acolo unde pot să compar impresiile, evaluările brazilianului par foarte sărace ca analiză şi pătrundere, reduse la remarci schematice, banale. Aprecierile brazilianului sunt adesea rezonabile; mi-a plăcut ideea axării pe un gen, iar brazilianul e lizibil, cu toate că nu e în liga celor doi, însă nici atât de mălăieţ şi nesărat ca germanul.
O oarecare prolixitate, absenţa unui principiu analitic consecvent, şi mai ales lipsa inspiraţiei sunt mărginirile brazilianului. Impresioniste ca formă, remarcile lui sunt ocazionale, dar credibile, plauzibile. Ideile sunt banale, oportuniste şi boante, lipsite de perspicacitate sau de fineţe. Ideea lui de western sunt mai ales cele din anii ’50, adică cu care era obişnuit în copilărie.

Laura a făcut câteva westernuri cu Gibson.

Vin. dim. mai aveam 5,3 mil. (4,1 & 1 & 0,2 mil.).

E posibil să fi răstălmăcit ‘Duel în soare’ din cauza vârstei.

Nocivitatea moralei predicate de ipocriţi, în primul rând aceia profesionalizaţi. Psihologia bidimensională, reducţionistă, simplistă.
Familia e o profesionalizare a moralismului ipocriţilor.
Simplismul, căutarea de şabloane, ca laşitate.

Actorii: ca ideea de loazir, de inefabil, de menajare ca logică hedonică.

Relaţia filmelor lui Boetticher cu westernul din ’52.

Ideile trebuie testate logic, deşi pot nedumeri, şi atunci apare tendinţa biografismului, a explicaţiei biografice, care e o problemă insolubilă.

Psihologia tiranului. Indignarea şi priceperea. Indignarea coboară la nivelul otrepelor. Idilismul şi pustiul (‘Morgan’, etc.); boala trebuie înţeleasă ca boală.
Pasivitatea: depinde care sunt lucrurile pe care le laşi să se întâmple.

Circumstanţele. Jucatul.

Cele trei ticăloşii (vademecumul & ’93 & rev.).

Lirismul melodramatic inegalabil al ‘Dolarilor în plus’.

Epitet, vârstă & puşcărie & om & pândit & mâncatul. Agăţatul. Vârsta. Pânditul. Ce animal numeşte un copil, aşa. Pentru urmările Sf. Împărtăşanii nu am decât dispreţ. Cloacă de venin. Că un copil poate fi numit aşa. De câte ori au numit-o părinţii ‘scroafă’. Cineva care crede că un copil poate fi numit aşa.

Despotismul religiei, în aceea că cineva ştie la ce rezultat ar trebui să ajungă un altul, cum ar trebui să simtă. Religia înseamnă dominare.

Cineva care, la această vârstă, nu ştie decât ….

Ca ins netiranizabil ….

Extratereştri şi fiinţe fantastice. Taxonomie.

Idealul recreativ al echilibrului burghez, ca pozitivitate, ca posibilităţi, ca opus posomorârii.

Condescendenţa neputincioşilor.

Puţinul pe care l-aş scrie despre lumea Bârladului se referă la expresiile radiologilor vârstnici de acolo, modelate în plastilina ticăloşiei fermentate. Secţia însăşi e pestilenţială. Figurile radiologilor bătrâni, esenţial ţărăneşti, rurale, au amprenta aceea de ticăloşie idioată. Chipuri greoaie de lichele abrutizate. Feţe patibulare, expresive involuntar, de piraţi. Fizionomiile de puşlamale hâtre, de bujaverci cretine, ale lui Petcu, etc.. Expresii de viclenie imbecilă. Moş Petcu, tip de ţăran parvenit, ghiorlan ajuns. Caricaturalul necruţător, atitudinea caricaturistului nefiind decât riposta cuvenită.

Două episoade nedemne de mine, pomana şi sâmbăta. Miluirea unui pomanagiu. Conştientizarea anomaliei.

Răsăritenii vor ecumenism cam aşa cum vrea Ib. afaceri.

Dum., după 10 seara, smântână, ciorbă de viţel, doi cârnaţi, castraveţi.
Vin., până la 10 ½ seara, primul western cu Scott, după şapte ani.
Sb., de la 10 ¼ seara, ‘Până la ultimul om’.
Vin. am adus de la Bârlad şuncă, un trigon cu caşcaval, tortelloni.
Sb. seara, ghiveci, o tartă cu alune.
Dum. dim. mai aveam 9 ţigări. Dum. la prânz: cremwurşti, ghiveci. O tartă ca dejun.

Dum. seara, & 100 & 70 mii [pâinea & web & două tarte].
Vin., 92,8 & 270 & 155 & 140 & 79,2 & 20 mii, un bon, şi 3,744 mil. [pilaf, usturoi, cola & bilete & ţigări & vols. & trigoane, tortelloni & cafele & vols.].
Joi, 19,8 & 204,1 & 59,6 mii, şi un bon [trei croissante, cafea, salată de carne & ţigări, cola, cafea & plăcinte cu mere, melci cu brânză].
Sb. dim., 155 & 100 & 87 mii, şi un bon [ţigări & ziarul & polonezi, pâine]. Sb. seara, 155 & 70 & 5 mii, şi trei bonuri [ţigări II & tarte cu alune & sarmale, smântână, ghiveci].
Dum. dim., 155 & 70 & 64,5 mii [ţigări & şosete & cafea, cola].
[Vin., 0,76 & 3,744 mil.; sb., 570 mii.]

Zilele acestea m-am gândit la Byrd, Morris, Bickford, R. Armstrong, W. Ford, înaintaşii.

Semnificaţia divergenţei dintre gândirea obişnuită şi cea pedantă, dintre modul obişnuit de a gândi, şi acela artificial. Utopia scolastică escamotează faptul că logica aristotelică nu e numai formală în principiu, neutră metafizic, ci şi utilizabilă numai pentru raţionamente despre obiecte de o simplitate ideală, despre termeni univoci, etc. (ca atare, întrebuinţările ei curente exprimă, de fapt, o metafizică nemărturisită). De la simplu la complex nu e un eşafodaj logic, ci un abis le separă. Irelevanţa abruptă a logicii clasice, abstracte. Raţionamentele ei sunt, cel mai adesea, ideale. Domeniul logicii aristotelice e abstractul. Însă nu aşa se gândeşte. Metoda aristotelică e valabilă pentru situaţii elementare sau abstracte.

Ca expresie a loazirului, şi ca simboluri.

Mahalagismul hâd, şi credulitatea.

Loazirul, ideea de loazir.

Frumosul cu care vei trăi e numai frumosul propriei vieţi, acela de care eşti capabil.

Cum erau recapitulate westernurile acum 45 de ani.

Un rol semnificativ al lui Hayes, în ’46.

Cei doi Kennedy: în ’41 şi în ’68; pentru primul, mă gândisem la … al doilea.

Maşinalul, eficienţa mundană sunt şi stupide, meschine. Amoralitatea obişnuită, în sfruntarea ei, e şi descurajantă prin meschinărie.

Triumfalismul, aerul biruitor al gândirii celei mai oţioase.

Ştiinţele spiritului nu sunt nici măcar în principiu similare acelora ale materiei, mai precis ale măsurabilului.

Pozitivitatea neutralităţii. Haosul e o alternativă falsă la neutralitate.

Sb., după 5 ½ seara, muzica ‘Mecanicului Generalei’ (ipoteza fusese corectă, ‘sunetul’ absent era cel al acţiunii).
Rolurile lui Turhan ….

Idealul istoric, ca paseism, face ca ideea să primeze asupra reprezentării.

Cultura naţională a legionarilor e una fără Iorga, fără Caragiale, bineînţeles fără junimism, fără eterodoxia lui Eminescu: o fantasmă puerilă, lipsită de anvergură.

Nu trebuie canonizate popoare sau clase sociale (ca în fetişizarea ‘religiei norodului’). La Iisus, creştinismul se neagă ca religie, se dezîngrădeşte. Creştinismul monastic occidental înseamnă şi negarea ‘religiei populare’ cu triumfalismul ei obscen, cu grotescul pretenţiilor ei la elevaţie mistică. Creştinismul e o şcoală filozofică. Dacă spiritul de şcoală e necesar, nu înseamnă că orice exagerare, orice pedanterie sunt îndreptăţite, orice afectare sau sectarism.

Vin., înainte de 10 seara, ‘Iubitul …’.
Sb. seara, citit 1 ½ ore.
Sb., de la 9 ½ seara, ‘Soţii …’.

Vineri, 270 & 80 & 20 & 33,3 & 207,4 mii [bilete & gustări, la Vaslui: două brânzoaice, doi cremw. & cafele & foietaje cu brânză & ţigări, brichetă, cola, cafea]. Joi, 94 & 114 & 203,7 mii, şi 1,7 mil. [plăcinte cu mere, cafea & parizer, pâine, croissante & ţigări, cafea, cola & chiria].
Mi., 155 & 111,7 mii, şi 1,1 mil.. [ţigări & trei tarte, cafea & vols.]. Ţigările, în drum către casă, cu vols. & gustarea.
Dum., 150 & 190 mii [ziarul & cafea, deodorant, trei carnete]. Sb., 229 & 10 & 469 mii [ţigări II, un snack, un croissant, cola & cafea & pilaf, mici, pâine, cârnaţi, cola].
Lunea trecută, 170 & 30 mii [ţigări, brichetă & cafele].
Marţea trecută, 180 & 20 mii [ţigări, cola & cafele]. Dum. seara, 120 mii [web].
[Sb., 710 mii; dum., 340 mii. Vin., 610 mii.]
Din cele 6,7 mil. (marţi seara) & 4,9 mil. (mi.) mai am 6,15 mil.. (2,8 mil., mi. & joi; vin.—azi, 1,66 mil.. Joi, 412 mii.)

Joi, la Bârlad, conversaţie telefonică cu un şnapan, care nu negocia şi nu făcea reduceri corespunzător cantităţii. Impresia era de cacialma, lăcomie prostească şi ignoranţă, însă de cacialma prin ignoranţă (şmecheria cu cele cinci reviste).

Joi seara, despre Lovinescu, carură, haine, mâncat, Fălticeni, rude, portrete, parlamentarul (‘Verescu’), reviste, liturghier, letopiseţe.

Două zile, joi şi mi., n-am fumat la serviciu.

Alineatul despre demarări (şase viitoare vedete) şi escale (şase foste vedete).

Fizionomia studiourilor, abolită sub înrâurirea unora dintre cineaştii americani inspiraţi de francezii care se revendicau tocmai de la tradiţia americană a studiourilor. Complexele cinemaului european.
Aşa încât noul Hollywood, de după amurgul studiourilor, e tocmai reculul cinemaului anilor ’40-’50.

Românescul maladiv. Românescul resimţit ca maladie, ca primitivitate pervertită, fermentată. Cei care au senzaţia unei vindecări, a unei intrări în normalitate.

Risipa, onoarea pe care le-o fac oligofrenilor când declam teribilisme, nemeritate de ieri.

Vin., după 10 seara, mai am 5 & 2 ţigări.

Joi şi vin. am citit cu nesaţ despre istoria câtorva studiouri americane.

Ezoterismul kalāmului, nerecomandat gloatei. După unii, era proscris numai kalāmul oţios sau speculativ. Kalām înseamnă scolastică, de la expresia arabă pentru retorică.

Etimologia, obârşia utilizării metaforice. Obârşia e ideea unei metafore, iar aceasta e reluată de postbelici: coexistenţa unor iţe; metafora se referă de la bun început la natura obiectului artistic. E o trăsătură estetică a operei literare sau de idei, nu una tehnică.

Realitatea poate fi înţeleasă şi resimţită ca versiunea grotescă a imaginarului, ca pervertirea idealului. Idealismul acesta, obârşie a dezamăgirii, e unul afectiv.
Faptul a de a fi altfel, de a gândi, de a simţi altfel, e un avantaj, o şansă, şansa realizării noului, a diferenţierii.

Publicul nu gusta operetele pentru ceea ce afirma Camil P., la care e atât firea colţuroasă, cu semitonul psihotic şi plebeu, cât şi suficienţa pionierului artei. Cu alte cuvinte, el e contrazis şi dezminţit de către cei care nu simt la fel. Există la Camil P. şi intransigenţa pionierului, a profetului modernităţii artistice, dar şi francheţea colţuroasă, maniheismul pe şleau, exagerarea psihoticului şi a provincialului.

Obscenitatea cabotinismului lui P.. Era un cabotinism strident, ca şi papioanele de universitar englez …. Probabil însă că idealul e luciditatea fără batjocură şi fără indignare. Mai presus de orice, fără credulitate şi fără iluzii.

Înţelepciunea înseamnă luciditate fără otravă.

Abisul nesimţirii vasluiene, şi această placiditate a nesimţirii nedezminţite. Vasluiul e atât polul sărăciei europene, cât şi acela al nesimţirii militante. Cea mai izbitoare nesimţire moldovenească eu am întâlnit-o la vasluieni şi la ceangăi. Acesta e mâlul fetid al ruralităţii moldoveneşti.
Bastionul, simbolul intelectualităţii, al trevziei.

Această streche senilă.
Gogomănia placidă dar înăcrită.

Vin., de la 9 seara, ‘Hai să …’.
Sb., de la 9 ½ seara, un film englez interbelic de aventuri.

Joi, 155 & 77,1 & 155 & 49,4 & 20 mii [ţigări & cafea, cola, pâine & bilet & pizze, cafea & cafele]. Mi., 89,8 mii [plăcinte, pizza, cafea]. Dum. seara, 120 & 110 mii [bilet & web].
Marţi, 155 & [ţigări II & ].
Vin. seara, din al doilea mil. al rezervei, 453,9 mii [polonezi, suc, pâine, cafea, choux …]. Vin., 270 & 155 & 20 & 350 mii [bilete & ţigări & bilet, dim.].
Sb., 155 & 110 & 150 mii [ţigări & trei cepe de gladiolă, regina … şi ochii … & viţel]. Sb. seara, 104,5 mii [cafea, ketchup, cola, choux …].
Dum., din al treilea şi al patrulea mil. ale rezervei, 280 & 670 & 90,2 & 155 mii [lingeria & pantofi & choux …, pepsi, cafea & ţigări].
[Din întâiul mil. al rezervei, 230 mii, joi & 795 mii, vin.. Din al doilea mil., 453,9 & 520 mii.]

Studenţii jurişti vasluieni de la Bucureşti. Ţigara, la Tecuci.

Oră. Cozonacul & ciorba & haine.

Licărul, nu instanţa.

Seara, aşteptat cu cozonac, ciorbă, haine încălzite.

Complementaritatea, dialectica şi nedeterminarea; determinarea dialectică, adică dinamică, inspirată, neconsensuală.

Gail Patrick, Gail Russell, Gail Davis, Gail Fisher.
M. Stone într-un rol secundar.

Sb. dim., 7,63 mil..

Măsura în care codul moral, ingerinţele acestuia sunt o chestiune americană. Însă ca orice fenomen amplu, codul moral a avut un ‘rol’ ambiguu, sau polivalent. A încătuşat, dar a şi stimulat.

Chaplin şi două actriţe (Pola şi ZaSu, care era ceva mai vârstnică) & Pola, Lubitsch, Chaplin.

Pentru afgan, misticii sunt demenţi, însă transsexualii, comuniştii, epigonii lui Lovecraft, nu. Iluzia obiectivităţii. O anumită eficienţă nu înseamnă obiectivitate ideală. Mintea poate eficientă, rămânând la iluzia obiectivităţii, adică fără a conştientiza relativitatea oricărei idei. Manualele simbolizează iluzia obiectivităţii (de unde, paradoxul de a face din filozofia presocraticilor subiectul unor manuale). Determinarea cuantificatoare e tot una relativă, şi prin excelenţă nedialectică.
Relativitatea e un mod de a defini dramatismul condiţiei umane.

Diferenţa nu e aceea dintre atemporal şi demodat, ci aceea dintre relativ universal, şi determinat temperamental (adică marja individuală).

Vin. seara, şase ţigări.

Vin., 155 & 920 & 60 & 350 & 100 & 20 mii [ţigări & biletul & plăcinte & 7 vols.: Lope, La Fontaine, A. Dumitriu, S. de Beauvoir, Saramago, Twain, Brecht & două pizze, o patiserie cu şuncă & cafele].
Joi, 30 & 70 & 200 & 400 & 915 mii, şi 2 ½ mil. [pixuri & două pizze & ţigări, cola & vols.: Iorga, Saint-John Perse, John O’Hara, Pirandello, Trollope, Fontane & biletul & cazarea].
Sb. dim., 100 & 220 mii (smântână & ketchup, tartă, pâine, cafele, cola, săpunuri, suc).
Dum., 100 & 110 & 190 mii [ziarul & şosete, trei perechi & suc, cafea, un pui]; sb. seara, 155 & 30 mii [ţigări & pastile].

‘Tomorrow We Live’ cu Jean Parker şi Cortez, ‘Freckles Comes Home’ cu Moreland şi Gale Storm.

1 & 4 & 2 comedii & Ingrid & trei musicaluri.
3 & 1 & 3 musicaluri.

Duzinile de comedii despre colegiu, de acum 70-80 de ani; sunt nu documente, dar mărturii şi expresii, întrucâtva chiar ca unele opere (literare, muzicale) din sec. XVIII, adică pot servi predilecţia pentru o vreme.

‘O lume paralelă universului fizic’ nu e ceea ce cei mai mulţi îşi imaginează prin ‘lume’.

Afganul e deservit de chiar condescendenţa lui (destul de conştientă).

Visul. Cartelele. Aer. Piaţă. Ameninţarea. Impozitul & piaţă & tel.. Aer. Ed.. Leafa.

Unicele două pagini despre ‘Linia roşie …’ pe care le citisem erau foarte critice, aşa încât m-am bucurat de două postări ale lui Leithart, care citează şi exegeză (Cousins, Rybin, Chion, L. Michaels, Sterritt).

Etica laşităţii, nepăsării, hârlăviei şi purtării şleampete.

Budinca & viţelul.

Pe afişul unei piese (‘Încurcă-lume’), numele autorului e scris ‘A. D. Hertz’ (în loc de A. de Hertz).

Trei filme estoniene & trei finlandeze.

Diferenţa dintre semnele lui Moise şi ale lui Iisus nu trebuie redusă la opoziţie, la contrast; căci nu sunt adresate aceluiaşi obiect. Moartea păcatului e viaţa duhului, etc.. Moise nu înseamnă distructivitatea. Dimpotrivă, afirmativitatea semnelor lui Iisus necesită şi acest revers, care e îndreptat împotriva răului, care e negarea activă a răului. Poemul Sf. Andrei înfăţişează un moment al tradiţiei patristice de interpretare simbolică a semnelor care sunt relatate în limbajul distrugerii. Nu se poate pretinde, simplist, că ‘Moise aduce moartea, adică Legea’. Legea e îndreptată împotriva nu a credinciosului, ci a greşelii. Creştinismul suferă, dintr-o exercitare exagerată a penitenţei, de o internalizare a aspectului punitiv, care nu mai e resimţit ca îndreptat împotriva răului. Dacă la originea acestei tendinţe s-a aflat încercarea patristică de delegitimare a violenţei sociale, prin atribuirea de semnificaţii simbolice violenţei biblice, o urmare a fost asumarea şi preluarea pedagogiei punitive. Credinciosul ar trebui să resimtă semnele mozaice ca îndreptate nu împotriva lui, ci a celor răi. Ceea ce trebuia să fie o corectare a orgoliului, un corectiv, a devenit o anulare morală, care nu a mai anulat orgoliul, ci a şubrezit eul. Credinciosul se simte vizat de semnele lui Moise. Iar ‘legea venită prin Moise’ nu trebuie redusă la semnele terifiante.

Soţia, nu complicea. Vârstă. Complicea, şnapanii, soţia.

Cea mai ridicată rată de avorturi din Europa.

Obiceiul de a vedea începutul filmelor.

Sb., înainte de 2 ½: divergenţe (măcar trei, iniţiale), însă şi rolul, şi ‘Omul invizibil’; probabil că joncţiunea a fost prin ‘Dl. X’, ipoteza mi s-a mai părut plauzibilă. Cu atât mai mult cu cât pentru celălalt film divergenţa a fost din capul locului, conştientizată.

Tradiţia o negi creând altfel. Acesta e adevărul frondei. Negarea practică a tradiţionalismului e firească; aceea verbală e întotdeauna neghioabă, oţioasă şi nedreaptă. Antitradiţionalismul declarativ e o cacialma.

O anumită pretenţie la valabilitate şi atemporalitate a criticii înseamnă şi încredinţarea unei conştiinţe abstracte, artificiale, inerţiale, care nu recunoaşte momente, şanse, ocazia. Ierarhizarea cu pretenţii de universalitate e simultan absurdă, puerilă şi oţioasă: nu aceasta e funcţia artei. E şi rezultatul lipsei de imaginaţie.

Comedia povestită azi, sb., şi actorii.

Creştinii fac morala insuportabilă în câteva domenii, pentru a o putea ignora în altele (caritatea cotidiană, aceea intelectuală, urbanitatea).

Rigorismul e compensaţia amoralităţii şi a indiferenţei.

Natura indignării, a furiei: laşitatea, apatia. Eram furios şi înveninat din laşitate. Furia istovitoare, extenuantă.

Adesea gândim binar, în binoame: am vrea ca un întreg să fie adevărat sau fals, să fie holomeric, fie adevărat sau bun în întregime, fie nu, încât evaluarea lui globală să fie una indiscutabilă; însă există o pluralitate de forme. Lipsa de imaginaţie traduce lipsa de experienţă.

Dum., letargie: 12 ¼--1 ¼, 1 ¾--2 ¾. Vin.—dum.: aer, 8 ½ dim.—10; prânz, 11.

Ne-am dori, în mod oţios, ca un portret, de ex., să fie sau complet fals (o epigramă), sau complet adevărat, gândindu-mă la standardul obiectivităţii autorului, la acurateţea lui, la efortul critic de a fi obiectiv: însă nu e mai niciodată aşa. Iar în aceste chestiuni, numai duhul răspunde duhului, inspiraţia răspunde inspiraţiei. Nu e cu putinţă ca o critică neinspirată, placidă, să elucideze o literatură inspirată. Însă acolo unde intervine inspiraţia, inefabilul, nu mai poate să existe consensualitate. (Criticii se prevalează de un compromis practic: ignoră convenabil aportul autentic al criticii altora, dar dispreţuiesc ‘locurile comune’, adică acea critică anostă însă într-adevăr consensuală, adică ale cărei afirmaţii sunt locuri comune.) Fiind o profesie, o breaslă, critica nu poate fi o mişcare spirituală. Ca atare, cei mai mulţi preferă să se înşele asupra chiar naturii criticii.

Cinemaul înseamnă inefabilul; existenţa înseamnă inefabilul.

Inspiraţia critică înseamnă adesea înregistrarea unei surescitări artificiale, nu a emoţiei autentice, ci a surogatului, ‘transpunerea’ puerilă. Ea ţine de oratorie, ca şi discursurile improvizate. Ceea ce e enunţat nu a fost resimţit nici la lectură, nici la reflecţie, ci e o emoţie improvizată, un surogat. Aşa e lirica adolescenţilor. E o surescitare, o beţie arbitrară, care se vrea epatantă. Însă analiza mecanică, placidă, tacticoasă trădează şi ea. E o afectivitate falsă, stoarsă, supralicitată, distorsionată. Aceasta e critica bombastică, epatantă, de o ingeniozitate mecanică. Surescitarea poate să fie la fel de mecanică, şi deloc spontană, ca şi analiza artificială, unilaterală.

Joi seara mai aveam 8 & 8 mil..
Joi seara, 195 & 154 & 116,1 & 10 mii. Joi dim., 40 mii [gogoşi].
Mi. seara, 155 & & 71,7 mii [ & & cafele, foietaje].
Marţi, 110 & 192 & & 20 mii [şaorma & ţigări, cola & tempo & cafele]. Luni, 155 & 167 & 155 mii [ţigări II & cremwurşti, pâine, cola & ţigări I, dim.].
Sb. dim., 155 & 30 mii [ţigări & o felie]; vin. seara, 36 mii [cola].
Dum. dim., 155 & 125,7 mii [ţigări & choux …, cafele, cola], din al doilea mil.; sb. seara,
Dum. seara, 47 & 23 mii [medicamentul & pâinea].
Luni dim., 40 & 155 & 39,7 & 110 mii [castraveţi muraţi & ţigări & cafea, cola & listarea].
Marţi, 185 & 100 & 100 & 195 mii [1 ½ kg. viţel, la 135 mii kg. & web & kingul şi sandvişul & ţigări, cola, dim.]; luni seara, 155 & 214,9 mii [ţigări II & choux …, prăjituri, suc, cafele].
Mi. dim., 60 & 349,1 mii, şi 1,04 mil. [prăjituri cu brânză & suc, cola, cafea, polonezi, paharul, linguriţă & impozitul].
Mi. seara, 155 & 10 & 126,7 mii [ţigări & folii & carnet …, cafea, pâinea, foietaje].
[Mi. dim., 1,04 & 410 mil.; mi. seara, 291,7 mii. Marţi, 580 mii. Luni seara, 370 mii.
Luni dim. & dum., .
Joi—sb., .
Luni—joi dim., .]

Joi, 5 seara—6: piaţă. Două ţigări. De la 6 ½ seara, cină (fasole, cârnaţi, castraveţi, pâine); până la 8 seara, 3 ţigări.
Joi, de la 9 seara, cafea. De la 9 seara, 12 ţigări.
Vin., până la 11 ¼ dim., 5 & 3 ţigări (6 dim.—8 ½; de la 10 dim.).
Vin., de la 5 ¼ la 6, seară de primăvară; după 6 seara, apusul mai e opalin.
Vin., de la 8 ¼ seara, ‘Amiralul …’.
Sb., 7 ¾ dim.; cozonaci (389 mii) şi smântână (70 mii, 0,7 kg.).
M. Gh., ‘îngroparea’, pustiul.
Joi seara: fasole, castraveţi, cârnaţi. Vin., sarmale: 11 ½ dim., 7 ½ seara. Cafea, la 7 seara. (Cafea: până la 7.20 seara; cină: la 7 ½, sarmale.)
Sb., de la 2 ¼: cafea. Sb., de la 8 seara: ‘Cârlig, fir …’.
Dum., de la 7 ¾ seara, ‘Texas …’.
Luni, 6 ¼ dim., 7 ¼.
Luni, de la 8 ½ seara, ‘Holteiul sfios’.
Luni seara, 2 & 4 ţigări.
Marţi, de la 5 ¼, cafea. După 3, 11 ţigări. După 5, 6 ţigări.
Marţi, de la 9 seara, ‘Mândria …’.
Mi., după 7 seara, cină: doi cremwurşti, ciorbă de pui (la prânz: cârnaţi şi piure; ieri seară: ciulama).
Piureul. Smântâna.
Paharul. Impozitul. Factura.
Mi. seara, despre Karlson, Keaton.
6—8 seara: 5 ţigări.
Carnetul … & folii.

Quine, Russell, Toulmin, Born, Boscovici, Carnap.

Afganul despre formă simbolică, mit, erudiţie (motivul pentru care sunt analizaţi autorii vitregiţi e acela că istoricului îi plăceau): obiecţiile lui Trăsnea, ale lui Homais, simplismul, meschinăria, mintea de plebeu. Însă dezamăgitoare e tocmai previzibilitatea: nu referitor la filozofie, ci la înclinaţie. Inutilitatea faptului de a scrie despre filozofie pentru a îţi exhiba obtuzitatea, pentru a declara că nu-ţi place. Competenţa e explicată, obtuz, prin profesorii cu care a învăţat cineva.
Ce ştie afganul despre ‘tinerii hegelieni’ sau teologia sec. XVII? Apatia lui intelectuală e masivă.
Isteţimea aceasta de inginer, corelată cu dezinteresul faţă de atâta din ceea ce e subtil, a existat mereu. Posibilităţile de publicare contemporane dau altă prezenţă diferitelor tipuri. Mulţi gândeau aşa, însă nu îşi publicau ideile. Ceea ce s-a câştigat e nu progresul intelectualităţii, ci materialul sociologiei cunoaşterii.
Versurile imbecile ale lui Auden despre … Voltaire la Ferney.

Nume care ‘nu sunt finlandeze deloc’, dar … ‘de inspiraţie finlandeză’.

Protestantul & primatul & afganul & francezii & cronicarii (W., L.).

Episcopii germani de azi nu sunt mai lucizi decât aceia de acum un veac.

Miéville despre sadocraţie: o ieremiadă bombastică, moralizatoare, recuzita demascării, indignarea virtuoasă, tonul ipocrit.

Wood, într-un articol despre Levi, cu ifose de erudiţie, dă ca descoperiri nişte lucruri de ordinul evidenţei (‘masochismul’ unui autor); tonul are o vehemenţă ipocrită, de gazetărie colţuroasă. Timpul nu consacră orice.

Răul lumii de azi, pentru atâţia tradiţionalişti, e că oamenii au idei, adică educaţie (şi aceste idei sunt ponosite, greşite, etc.). Educaţia universală a determinat această pseudomorfoză.

Sinclair şi alimentaţia. London despre ‘Jungla’, Lewis ca furnizor al lui London. Sinclair, la 23 de ani. Lewis, la 27 de ani. Ambii au scris literatură de divertisment. Religia pentru amândoi, parapsihologia pentru primul. Al doilea pare versiunea evoluată a primului. Pretenţiile literare ale celui de-al doilea. La ambii, moralismul. După cum îşi dădeau seama ei înşişi, critica americanismului era cât se poate de americană. Scenariile. Niciunul nu e, azi, criticat de dreapta americană.

Credulitatea, ipoteza psihologică, îmbuibaţii. Lipsa de imaginaţie şi idealizarea.

Obişnuitul, ca principiu al experienţei. Statisticul nu înseamnă legitimul. Obişnuitul nu epuizează legitimitatea.

Când explicarea devine răstălmăcire; oamenii, încercând să-şi explice sau exprime percepţia, o răstălmăcesc, o distorsionează, ajungând chiar să exprime contrariul. În parte, motivul e că elucidarea are ca bază dispoziţii temperamentale, etc.. Momentul de empatie e distorsionat. Inspiraţia e pierdută când inşii se încredinţează mecanicii. Admiraţia nu te face egalul lucrului admirat.

Tendinţa americanilor de a lăbărţa în modul cel mai anost cauzele: retorism mălăieţ care e explicat de democraţie, educaţia maselor, chiar tradiţia protestantă. Istoria stângii americane, cu reputaţiile ei exagerate.

Tenisul şi obrăznicia.

Unitatea omenirii şi defăimarea foştilor colegi. Convivii de la 25 de ani, când era înlocuitoarea lui Wodehouse.

Vin. seara, 32,9 & 155 mii [napolitane, cafele & ţigări].
Joi seara, 155 & 172,9 mii [ţigări & polonezi, pâine, cafele, cola].
Mi. seara, 155 & 40 & 121 mii [ţigări & cola & budincă]. Marţi, 155 & 110 & 157,2 & 195 mii [ţigări & web & polonezi, ketchup, cafele & ţigări, cola, dim.].
Sb. dim., 155 & 22 & 50 & 152,1 mii [ţigări & cafea & castraveţi muraţi & cârnaţi, pâine, cola].
Dum., 155 & 115,7 mii [ţigări & cafele, pandişpan, cola].
[Vin.—dum.: 850 mii, din mil. săpt. următoare; marţi—joi, 1,27 mil..]

Joi seara, nurlia.

Cafele: joi seara, pe 1 ½ zile; vin. seara, pe ½ zi, sb. dim., pe ½ zi.

Vin. seara, de la 7 ¼, 15 ţigări.
Vin., 5 & 17 ţigări.
Vin. seara, citit 1 ½ ore, până la 11 ¼.
De la 11 ½ seara, ‘Mireasa gorilei’.
Sb., la 12, prânz: ciorbă de pui. Sb., citit până la 9 seara ( 2 ¾ ore); de la 11 ¼ seara, comedia.
Dum. seara, citit 3 ¼ ore, până la 10 seara. Dum., de la 11 ½ seara, filmul despre Holmes.

Cele cinci filme muzicale, din ’36-’44. Însă numele unui regizor evreu e de două ori scris greşit, abreviat.

Atâtea ifose care înseamnă nimic despre nimic (intelectualii victorieni, etc.).

Legătura dintre Ritt şi Gorcey e dramaturgul Kingsley.

Diferenţa dintre cele mai cunoscute două romane ale lui Beyle e şi aceea dintre două forme de realism. Ele diferă prin modalitatea realistă întrebuinţată. (Reflecţie inspirată de câteva rânduri despre un film de la începutul anilor ’50, cu Marika Rökk.)
Cele mai faimoase două romane ale lui Beyle corespund unor estetici diferite, întocmai ca acelea ale lui Flaubert; însă nu ştiu dacă se poate afirma acelaşi lucru despre cele ale lui Camil P.. Cu alte cuvinte, pentru acesta din urmă, predilecţia e de ordin axiologic. E posibil ca ele să fie diferite numai ca opere, însă nu ca direcţie.

Aceşti oameni dispuşi să vadă filme suedeze sau ungureşti fără subtitrare.

Predilecţia lui Gib M. pentru FMD e un fapt de viaţă, nu de artă.

Posibilităţile comediilor muzicale de odinioară mi-au amintit de Beyle.

Inspiraţia şi dorul de ea; pentru că, uneori, ajungem numai să jinduim inspiraţia. Inspiraţia e dată, în sensul că cere o conduită; de aceea, unii amintesc harul, alţii libertatea. Libertatea e necesară primirii harului. Libertatea e a aspiraţiilor sincere, cu care se identifică fiinţa.

Şahistul: ‘Cavalerii teutoni’ (biserica, apărarea), Chaplin, Asimov, Bonaparte, Tolstoi.

Seriale (romanii, saxonii) & sovieticii & Lee, Kinski, Franco, pretinsul impostor.

Dum. seara, mă gândesc la Corman; meritul trebuie înţeles nu ca diluat în gloată, ci ca viu în persoană.

Kristina Söderbaum în ’44 & Elfie Meyerhofer în ’43 & Magda Schneider în ‘43& Marika Rökk întotdeauna & dra. Grable în ’48 & sexualitatea austriecei Nadja Tiller. Plus fetele dintr-un muzical al lui Busby B..

Filmul ca operă, inefabilul şi imponderabilul.

B. MacLane & M. Stone & Burr.

Trebuie să repudiezi surogatele nu din indiferenţă faţă de fantezie, ci dimpotrivă, pentru a nu accepta contrafaceri penibile. Surogatele semnifică nu aspiraţia fanteziei, mersul ei, înălţarea ei, ci sfruntarea. Respectul neavenit e în logica lui Trăsnea. Există situaţii de fantezie realizată nedeplin, dar acelea sunt distincte.

Vin., de la 11 ¼ seara, ‘Regina Kelly’ (fără ultimele aproape 20 de min.).
2 ¼ dim.—7 ½ dim.—9—cafea—11 ½, prânz: ciorbă de viţel—baie—1—4—5 seara—6. Sb., 9 ţigări: 9 dim.—12 & o ţigară, la 1, după baie & două ţigări, 4—5 seara, cozonac. Sb. seara, citit 2 ½ ore, până la 9 ¾.
Sb., de la 10 ¾ seara, filmul despre Mahlon.
Luni seara, citit 1 ½ ore. Până la 1 ½ dim., un film cu Pamela Baker şi Teresa Mae Allen.

Sb. dim. mai aveam 300 & 100 mii, şi 14 & 8 mil..
Sb. dim., 155 & 40 & 369 & 68,2 mii [ţigări & castraveţi muraţi & aproape 1 ½ kg. de ceafă de porc, un kg. de viţel & pâine, cafele, budincă]. Vin., 155 & mii [ţigări & ]. Joi, 79,1 & 215 & 181,5 mii [choux …, cafea & ţigări, icetea & orez, pui, cafea, usturoi]; mi., 195 & 40 & mii [ţigări, cola & gogoşi & ]. Marţi, 155 & 174,3 & 110 mii [ţigări & polonezi, pâine, cafea, ketchup & web]. Luni, 155 & 115,4 & 113 & 190 mii [ţigări II & choux …, pâine, cola & polonezi, cafele, pâine & ţigări, cola].
Dum., 155 & 420 mii [ţigări & tortul, 3 kg. de portocale, cafea, pâine, cola, budincă, săpun, două sacoşe]. Tortul e 17 lei; cele 3 kg. de portocale, 13 lei.
Luni, 155 & 150 & 317,3 mii [ţigări & trandafiri & pâine, salată, cafea, Aslavital]. Luni seara, 1,21 mil. [vols.].
[Sb. şi dum., 1,21 mil..]

Abner (‘Washington’) & K. Douglas & Fay & ‘Bătălia Britaniei’ & ‘Morals for Women’ & ‘Gigolettes of Paris’ & ‘A Place of One’s Own’ & ‘Renegade Girl’, ’46 & ‘Navy Secrets’, ’39 & ‘The Dawn Patrol’, cu Flynn şi Rathbone & Auer.
Episoade: ‘The Collar’ (‘F. S. Playhouse’), ‘Presumption of Guilt’ (‘Lock Up’).
Tatum.
Opt filme & şapte episoade.

Auer într-un film de Ray.

Modalitatea indirectă, oblică, nedeclarativă, neverbală (miros, haine). O estetică a locuirii.

Dum., ‘Trandafirul galben’, munţii, arnăuţii, desagii cu odoare, trădarea lui Darie, pluta.

Caidul Semaca, Lombroso, Cooper; ceva din trăsăturile modelului există: înclinaţia către violenţă, aroganţa (Tudor Miclovan seamănă mai mult cu antieroii unor westernuri revizioniste, decât cu Mărgelatu). Dacă gangsterii nu au tradiţia americanilor, nici protagonistul nu vine din tradiţia poliţiştilor neortodocşi americani.

Falsurile descurajează, demoralizează, însă, chiar când sunt majoritare, sunt o majoritate nesemnificativă valoric, irelevantă, neconcludentă.

Când cunoşti atât izbânzile, cât şi eşecurile cuiva (A. Ray, Strayer, Carradine), experienţa nu zdruncină certitudinea primelor, dimpotrivă. Înseamnă că izbânda e, într-o măsură, explicabilă; că ambele sunt inteligibile. Izbânda nu e întâmplare sau divinaţie, şi suntem eliberaţi de chinga unui determinism fericit, în realitate oţios, placid, apatic.

Simmel aprecia etica lui Kant, însă din exterior. E o reabilitare spirituală, exegetică, însă nu practică.

Vin. seara, citit 2 ¼ ore (până la 11 ¼).
Sb., citesc postarea despre romanul lui Cixin Liu. Enervarea lui Klein ar putea fi cauzată de critica maoismului.
Sb., de la 7 seara, cină: ciorbă de pui.
Dum. seara, citit 3 ½ ore (până la 10 ¼ seara). De la 11 seara, o dramă de Ritt.

Primul mil., dum.; al doilea mil., marţi seara. Al treilea mil., mi. seara; al patrulea mil., vin..

Luni la cină şi marţi la prânz: cremwurşti; marţi seara: cârnaţi. Mi. la prânz, cremwurşti; mi. seara, gogoşi. Joi la prânz, cremwurşti; joi seara, gogoşi, ardei cu vinete.

Vin., 100 & 155 & 50 mii, şi 2,04 mil. [ziarul & ţigări & cafele, cola & chiria].
Sb., 155 & 168,2 mii, din al patrulea mil. [ţigări & cârnaţi, cafea, pâine, cola].
Dum. dim., 155 & 70,4 & 10 mii [ţigări & plăcinte cu vişine, suc, cafele & cozonacul].
Joi, 69,9 & 100 & 155 & 40 & 59,8 mii [ ardei cu vinete & web & ţigări & gogoşi & cafele, cola].
Luni, 320,4 & 190 mii [choux …, polonezi, ketchup, pâine, cafele & ţigări, cola, dim.].
Marţi, 148,6 & 190 mii [cârnaţi, pâine, cafele & ţigări, cola].
Mi., 30 & 100 & 350 & 155 & 40 & 173,1 & 405 mii [pastile & web & discul & ţigări & gogoşi & polonezi, cola & tel.].

Din al patrulea mil., 310 & 168,2 & 235 mii [ţigările de vin., azi şi ieri].
Din al doilea mil., 925 mii, marţi seara şi mi.. Din al treilea mil., 995 mii, mi. seara—vin..

Ţigări: luni, marţi (blonda) & mi. (piaţă) & joi (adulta) & vin., azi & ieri. Cf. vin..

Luni seara, marţi la prânz: polonezi. Marţi seara, cârnaţi. Mi. la prânz, polonezi; mi. seara, gogoşi, ouă fierte. Joi la prânz, polonezi, ouă fierte. Joi seara, ardei cu vinete, gogoşi.

Lucruri. Filmul & lustra. Repertoarul III & postările & răbojul. Com..
‘De vreme ce …’. Tempo. Biletul II, dum.. Jurnalul, dum.. Meniu. Răbojul. Leafa. Gib. Tuns.

Duminică seara, cârnaţi, orez, roşii, smântână, zacuscă, mazăre, harbuz.

Dum. seara (la 4 s.): 110 & 50 & mii [web & gustarea & budincă].
Luni seara, 155 & & 40 mii [ţigări & & ].
Marţi seara, 155 & mii [ţigări & ].
Mi., & 155 & 200 mii, şi 1,3 mil. [ & ţigări & psihiatrie & ‘Sociologia americană’, Cuny, Philippide, ‘Civilizaţia Europei clasice’, ‘Arta şi societatea’, ‘Feţele tăcerii’, ‘Drumul cenuşii’, ‘Fiul lui Monte Cristo’, ‘Huliganii’, ‘Hipocratismul …’, ‘Vraja diamantelor’, Lanza del Vasto, Sciascia].
Joi, & 20 & & 105 & & 155 & 14 mii [cremwurşti, plăcinte cu brânză & bilet & cafele, pâine, cola & & taxă & taxă & ţigări & dosare, etc.].
Vin., 155 & 52,2 & mii [ţigări II & ketchup, cafea & ].
Sb. seara, 155 & mii [ţigări & ]. (Sb. seara mai aveam 2,8 mil..)
Dum., 155 & 150 & 285,3 mii [ţigări & ziarul & polonezi, pandişpan, cola, cafea].
Luni, 338,5 & 155 mii [ cotlete, pâine, plăcinte cu mere, pandişpan, cafea, gel & ţigări, la amiază]. Marţi, 155 & 205,3 mii [ţigări & sarmale, smântână, cola].
Joi seara, 250 & 155 & 114,2 mii [ziarele & ţigări & plăcinte cu mere, schweppes, cola]. Mi., 155 & 60,4 & 376,9 mii [ţigări II & cafea, plăcinte cu mere & icetea, cotlete, cafea, ţigări]. De mi. seara, din leafa precedentă.
Vin. seara, 40 & 155 & 60 & 147,5 mii [o felie de pizza cu pui & ţigări & ştrudele cu brânză & cârnaţi, cafea].
Sb., 155 & 441,2 mii [un pui & orez cu pui, mici, cafele, suc, cola, ţigări]. Dum. dim., 80 & 155,8 & 155 mii [smântână & suc, cafea & ţigări].
Luni, 155 & 113,7 mii [ţigări & eclere, salată, schweppes].
Joi dim., 4,8 mil..

Marţi seara, despre Mitzura A., Codreanu şi Sf. Anton, Ghica şi episcopul german (reversul uniatismului, principiul naţional al ritului; Ghica nu a fost un Newman român), convertirea lui Papu, Arhiepiscopia de Bucureşti, statuia Cuv. Arsenie.

Vin. dim., haina; cumnatul necumpătat.

Vin., după 10 dim., bând cafea, recapitulez cinemateca.

Vin., două sarmale (reci), plăcintă cu brânză, cinci cremwurşti.

Sb. seara, B. B. King, Monk şi Coltrane (epistrofa şi ‘Venus’): cinci cântece.

Sb. seara, de la 9, citit, 1 ¾ ore.

Sb., paste cu sos, trei chiftele, cozonac, două felii de ceafă.

Dum. seara, cină după ora 12 (trei cremwurşti).

‘Se uitau la noi ca la nişte gunoaie.’

Serialul din ’54 înseamnă mai ales cazuri originale, noi; câteva sunt inspirate de operele scoţianului. Majoritatea cazurilor nu sunt ecranizări.

Dacă Sf. Toma ar face asta, dacă s-ar purta aşa.

Luni, cinat la 9 ½ seara (paste, două cotlete). 10 seara—10 dim.. La 11 ½ dim., Brumaru.

Mi., citit: 2 ½--4 ½, 9 ½ seara—11. De la 11 ½ seara, ‘Ţara …’.
Mi. seara, 3 & 7 ţigări.

Sfatul lui Iisus & pozitivitatea & cinema & smerenia & prisosul, excedentul & absenţa răului & închipuirea, silă.

Joi seara, mâncarea & cafea & slin, uleiul, degete …. Terminalul & schweppes de grapefruit roz.

Vin., până la 8 seara, 5 & 5 ţigări.

Cinema: mi., sb., dum., mi. (‘Ţara …’, de la 11 ½ seara), joi, sb. (de la 1 dim.).
Luni şi marţi: 10 seara, 10 ½. Chimie.

Dum. seara, la 4 ¾: cină, ciorbă de pui.
Dum., 3 & 6 & 2 ţigări; de la 5 seara, 9 ţigări. De la 5 ¾ seara, 7 ţigări.

‘Valoarea de protest’ poate să fie filozofică sau umană; dacă e a doua situaţie, poate să fie banală, ca în SUA în anii ’60, sau excepţională (ca în situaţia dizidenţilor). ‘Protestul’ ca act lexical nu e o determinare suficientă; e un fenomen social care se cere el însuşi explicat, poate să fie şi o pârghie politică (deturnarea partinică, confiscarea de către partide …).