Am văzut-o pe Shannon Tweed în Implicated (sau Victim of Desire), 1994 (anul de pe generic), cu Marc Singer în rolul unui poliţist naiv, un film după reţetă (delapidare, microfoane, supraveghere, comedie grotescă), corect şi cinstit pentru ceea ce se vrea, aşa cum îmi plăceau odinioară.

O însemnare despre ‘Cheia’ lui Brass

Forţa eroticã a imaginii Teresei urinând. Teresa, privitã, în timp ce urineazã, de soţul şi de ginerele ei. Teresa, şoptind numele ginerelui ei, mãrturisind. Teresa, dezgolitã de soţ în faţa şi ginerelui—şi arãtatã, în imagini. Teresa, înştiinţatã de soţul ei, în timpul primei împreunãri din film—şi întrebatã.
Prin urmare, am vrut sã remarc forţa vizualã a momentului iniţial—Teresa urinând—şi sã marchez şase momente—faptul cã Teresa e vãzutã urinând de ambii bãrbaţi—şoapta ei inconştientã—dezgolirea, de cãtre soţ, a dosului—înmânarea imaginilor—menţionarea ginerelui, ca martor al momentului intim—şi întrebarea, lãsatã de soţie fãrã rãspuns explicit.

Soţul Teresei e cel care o dezgoleşte, şi o aratã goalã ginerelui lor. Ea e vãzutã, în timp ce urineazã, de cãtre ambii, şi şopteşte, inconştientã, numele ginerelui, soţul ei îi spune cã ginerele lor a vãzut—o pe vine; de comparat cu romanul japonez.

Serena era o bacantã placidã, rotunjoarã, de o sexualitate explozivã, lascivitatea complementând îndeajuns robusteţea eroticã, vlaga, energia—ca şi Deborah de copilã, sau Stefania la maturitate. La 15 ani, când descopeream cinemaul erotic italian, îmi doream partenere ca Serena, Deborah şi Michella—mai ales genul abundent—picant, vedete nurlii; la 15 ani am vãzut patru astfel de filme italiene, iar la 18 ani—încã trei (cu Eva, Stefania, Katarina). Însã cinemaul erotic nu e un scop în sine—chiar dacã furnizeazã termeni de comparaţie, etc.. Existenţa, empiricul sunt mai interesante. Scopul cititului, al cunoaşterii, sunt existenţa, priceperea, mintea; drama e aceluia care nu înţelege ce se întâmplã cu el.

Anotimpurile frumuseţii

Anotimpurile frumuseţii





Brass a încurajat actriţele ‘trecute de prima tinereţe’ (Dnele. Sandrelli, Grandi, Galiena, prostituata lezbianã din PAPRIKA) sã se dezbrace în faţa camerelor, şi le—a documentat minuţios frumuseţea.
Pe Dna. Grandi, iapa cazonã a cinemaului licenţios italian, Brass a dezbrãcat—o pe îndelete şi la 27, şi la 40 de ani. Serena Grandi e de o frumuseţe barbarã şi rusticã, htonianã.
Frumuseţea delicioasã a Dnei. Sandrelli e de gãsit în CONFORMISTUL lui Bertolucci (film care îi place eseistului Sandlin); însã Brass a prins strãlucirea ei autumnalã, licãrirea cãrnurilor uşor prelinse, de o abundenţã înmuiatã—frumuseţe un pic greoaie şi sedentarã.
Celelalte actriţe ale lui Brass—Dellera, Koll, Caprioglio—sunt cam cu douã decenii mai tinere decât Dna. Sandrelli.
Dna. Sandrelli avea 24 de ani în CONFORMISTUL, 30 de ani în NOVECENTO, 37 de ani în CHEIA (unde rolul îi cerea, conform romanului, sã aibã 45), 38 în O FEMEIE LA OGLINDĂ (unde frumuseţea ei e mai puţin lascivã şi prozaicã, fiindcã personajul ei e unul simpatic, iar regizorul—un oarecare libidinos sentimental), 46 de ani în JAMÓN, 50 de ani în NIMFA (unde e mama protagonistei). Înainte de a o dezbrãca Brass, pe Dna. Sandrelli a tot dezbrãcat—o Bertolucci (care e, mai mult decât Visconti şi Pasolini, un Brass pentru elite). Erudiţii eroticii cinematografice ştiu cã Dna. Sandrelli s—a mai debrãcat şi în CARAMELLE—avea 49 de ani.

Erotica adultelor a fost ilustratã şi de Dnele. Tanya Roberts, Sandahl Bergman, Shannon Tweed, Amy Irving, Catherine Deneuve, etc..

Pe celãlalt versant, Claudia Koll avea 27 de ani în AŞA FAC TOATE. Francesca Dellera şi Claudia Koll sunt de—o vârstã—ambele au, azi, 46 de ani; Caprioglio e cu trei ani mai tânãrã.
Dellera avea 22 de ani în filmul lui Brass—şi 34 în NANÀ, unde îşi dezgoleşte sânii, în interesul artei. Dna. Caprioglio avea 21 de ani în PAGANINI, când şi—a cunoscut viitorul soţ—23 în PAPRIKA, 24 în SPIANDO MARINA. Dimensiunile ei sunt mai puţin ample decât ale Dnei. Grandi.
Teresa Ann Savoy avea 21 de ani în SALON KITTY. Ea e cu câţiva ani mai vârstnicã decât Serena Grandi—şi cu un deceniu, decât Dnele. Dellera şi Koll.

Doi dintre autorii IMDb pe care îi citesc cu nesaţ cred cã cinemaul meritã vãzut fie şi numai pentru frumuseţea actriţelor—aşadar, ca portretisticã femininã. Îi încuviinţez. Pentru unii, cinemaul înseamnã ceea ce era baletul—o ocazie de a vedea femei frumoase.
Interacţiunea cu femininul ţine de inefabilul şi firescul existenţei, de naturaleţea graţioasã.