Există stângăcii, derapaje, şi există economia unui stil (de ex., Lean). Ceea ce fac unii e să îi reproşeze lui Lean stilul, să îi obiecteze formatul; dar asta înseamnă inapetenţă pentru arta lui Lean, nu o obiecţie reală.
O operă poate să nu fie ratată, chiar dacă experienţa ei e; probitatea criticului înseamnă să îşi dea seama de ambele, să nu îi atribuie operei nerealizarea mizanscenei. Nu orice e pentru fiecare. Stevenson nu e interesant când îl persiflează pe Trollope.
Unitatea de stil a epocii, pretinsă de universalitatea criticului, nu a existat niciodată: nici la romani, nici la barocii spanioli, nici la francezii sc. XVII, nici la neoclasicii sc. XVIII, nici la realiştii sc. XIX. Există mereu o diversitate de opera. A îi obiecta lui Lean că nu e Newell înseamnă a nu fi interesat de Lean.