Reflecţia politică a lui Jaspers pare pedestră. De bun simţ, moderată, echilibrată, dar pedestră, lipsită de anvergură, mai degrabă raţională, decât raţionată; nu o gândire, ci remarci ale unui patriot şi umanist. Carenţa aceasta cred că poate fi atribuită pe drept nu kantismului, care a susţinut politologii de anvergură, vaste, ci mai degrabă datului personal, direct ineluctabilului individual. Jaspers nu era omul pentru o înţelegere politică reală, lipseşte filozofia necesară. E un defect nu al kantismului, ci al autorului, nefăcut pentru aşa ceva.