Harul nu e o forţă fizică, naturală, creată, experimentabilă, juxtapusă; Dumnezeu nu e niciodată agent juxtapus, agent înseriat, nu—Şi are ‘locul Său’ în mozaicul dinamic al evenimentelor. Teologia nu e nici o fizică, nici o psihologie—adică, nu e o ştiinţă naturală (aşa cum o vroia, însă, modernistul englez antebelic—ca probare, adeverire, ‘demers evidenţial’). Adeverirea nu e de căutat, sau de găsit, într—un element anume—agent, eveniment, etc.. Tot ceea ce e dat în experienţa directă e natural, e creat, sau ‘secundar’ (în raport cu temeiul necreat a toate).