Chiar în lipsa unei experienţe de viaţă, pe Kant poţi să nu—l răstălmâceşti, la fel şi ceea ce e explicit, tranzitiv, ştiinţific, etc.; dar tot ceea ce implică butadă, racursi, joc de cuvinte, etc. (adică, moraliştii, autorii filocalici, literatura) le vei râstâlmâci neapârat. În lipsa experienţei, ştiinţa, ceea ce e neechivoc, poate fi încă citită cum se cuvine; dar nu şi literatura care utilizează resursele reflexive, nestandardizabile, neconsensuale, ale limbajului.
Fiindcâ acestea vor fi neapărat răstălmâcite. Experienţa nu poate fi substituită, deşi poate fi desluşită, înţeleasă mai bine folosind reflecţia altora—mai ales a minţilor înrudite.
Deficitul experienţei se însoţeşte de o încercare de corectare vicioasă, de suplinirea experienţei, de substituirea ei prin ‘experienţă de—a gata: tocmai ceea ce furnizează moraliştii, etc.. Or, tocmai literatura acestora e strict inutilizabilă, şi foarte înşelătoare, în absenţa experienţei personale. Nu există scurtături, nu poţi citi moralişti în loc sâ trăieşti.