Mai tanar cu patru ani decat King, Brussolo spune ca citise de sase sau sapte ori ‘Shining’ (care aparuse atunci cand B. avea 26 de ani, si despre care avea sa marturiseasca faptul ca i—a ‘fost vreme indelungata cartea de capatai’). Ii reproseaza, intre altele, neverosimilul psihologic, simplismul, psihologiile sablon. E vorba, pana la urma, de o divergenta estetica, de estetici diferite, si de diferentierea legitima, rezistenta fata de amalgamarea silita. E modul francezului de a isi apara, defini si afirma originalitatea.
King, sugereaza Brussolo, procedeaza prin amplificarea unei anomalii, a dismorfiilor cotidianului, prin sublinierea diformitatilor cotidianului targurilor americane, procedeu care lui Brussolo ii pare anost, dar care e incuviintat si practicat de Andrevon; insa cred ca maestrii europeni de prim rang nu procedeaza nici ei altfel, urmeaza aceeasi metoda. Nu practica, adica, atat flamboaianta socanta, cat insolitul cotidianului, minimalismul eficient. (In anii ’90, B. a vorbit despre autorii si naratiunile care ii plac—de ex., Chase, Ray, goticul englez, Blaise si Peel, etc..)
Maniheismul lui King e mai degraba imputat, obiectat, decat regasibil, observabil, real. Vehicularea lui e numai o arma polemica, o gaselnita, poate o scorneala; partea de adevar corespunde unei deosebiri, legitime, de estetica, de miza si scop al naratiunii—intr—adevar, cei doi sunt mai degraba neasemanatori, decat asemanatori.
Cred ca B. exagereaza si rastalmaceste semnificatia recurgerii, curente, la psihologii functionale, la tipologii, la linearitatea specifice basmului, dar si literaturii populare. (De altfel, cand vine vorba de alti clasici ai literaturii populare, B. nu le adreseaza asemenea obiectii, desi psihologiile reprezentate in operele lor nu—s mai sinuoase sau ambigue.) Perversitatea nu inseamna nici ea realism, sau verosimilitate. E si ea tot o conventie, iar originalitatea implicata nu inseamna si realism.
Critica lui Br. se vrea devastatoare, nemiloasa, si reuseste sa para numai sumara si boanta, de un resentiment anost si cam strepezita. Nefiind analiza, ramane sa conteze numai ca rezumarea unor reactii personale.
Altfel, rechizitoriul e irelevant, stangaci, un pamflet, nu analiza, si numai decadentii iau perversitatea, dealtfel inofensiva, drept verosimilitate.
Flamboaianta voit provocatoare a lui Br. tine mai mult de estetica benzii desenate, decat de abisurile morale si de haurile nietzscheene; dar poate ca orice baroc incepe ca revendicare de realism, ca sa continue ca fantasmagorie.
Remediul la sarjele lui Br. ar putea fi generozitatea, larghetea inteligente ale lui Andrevon.

[transcris din carnet]