Cred ca afirmatiile lui Andrevon despre caracterul politic al anticipatiei sunt un pic expeditive, stangace; ceea ce s—ar putea concluziona e numai ca poate sa fie afirmata o dimensiune de alt fel, etica, a anticipatiei, ‘politica’ in sens aristotelician, registrul public al eticii, etica guvernarii, a raporturilor de putere, a administratiei, etc., ‘treburile publice’, cu alte cuvinte, iar aceasta dimensiune etica poate, intr—adevar, sa fie militanta, insa intr—o relatie intamplatoare cu substratul estetic, unicul care conteaza. Vorbeste despre inrudirea lui Giono cu Barjavel—Aymé, Sartre ca novelist si, la antipodul lui Brussolo, are cuvinte apreciative despre americanii vitregiti [1]—King, Straub—insa cu aceeasi obiectie referitoare la calibrul operelor. La King subliniaza tocmai ceea ce Brussolo reprosa—si afirma identitatea estetica, adica faptul ca isi propune aceleasi lucruri—pentru a lauda ‘usurinta cu care aliniaza romanele de succes, pastrand o calitate inalta’—inversul a ceea ce spusese, cu venin, Brussolo. Mentioneaza nevoia de a scrie mereu despre subiecte noi, pentru a nu se plictisi.


NOTE:
[1] Exista un grup de scriitori anglo—saxoni vitregiti de catre pedanti—King, Koontz, Barker, Straub, etc.. Sunt cei indicate de obicei pentru a exemplifica proasta calitate literara, carpaceala, etc.; in legatura cu care, ne putem gandi la o modalitate folositoare de a intrebuinta analiza—adica, poate ca unii dintre acesti scriitori sunt in situatia lui Scott—exista, la ei, uneori, sau de la un moment dat, si carpaceala—dar nu numai, si fara a exagera cu severitatea estimarii.