Noroi pe parchet

Noroi pe parchet


Binele imperfect, existentul, realul, binele în stare de nedesãvârşire. Binele amestecat, care nu e numai bine, care nu are limpezimea taboricã.

Existã şi o austeritate care place şi încântã.

A spune întotdeauna câtã bucurie, multã sau puţinã, dã o scriere—capacitatea ei de a bucura mintea şi omul.

Dintotdeauna, eu m—am mulţumit cu umbra sau sugestia lucrurilor. Cu ‘dincoacele’—cu ‘dincoacele interacţiei’.

Limbajul analitic, şi acela înaripat, sugestiv, irizat (Sandlin). Frumuseţea unei filozofii, a unei teologii, a unei viziuni, poate fi sugeratã numai în limbaj înaripat; acela analitic e inapt sã exprime astfel de valori.

RECITITUL. Mã gândesc la cei cãrora le place sã citeascã (Gracq, catolicul Watson, Hazlitt, baptistul, Sandlin); cred mai degrabã în recitire ca ‘actualizarea artei’ (Gracq, de ex.), ca tranzitivitate, decât ca ‘reactualizarea întâiei experienţe’ (Hazlitt şi baptistul).

Când cititul odihneşte, şi nu zbuciumã mintea.

Încetul cu încetul, eu am amorţit în nãdejdea prohibitivã.

Dumas, Verne, Collins, Hugo, Dna. Tey, etc., sunt cãrţile de vizitã ale literaturii populare; de aceea, când cineva citeşte FIRMA, sau altceva al aceluiaşi romancier, eu mã gândesc la înaintaşi.
Când, cu cine începe literatura de consum?
La Gracq existã Verne, Lovecraft, Tolkien, chiar Dumas. Sandlin dispreţuieşte literatura popularã.

Ceea ce s—a spus despre MIZERABILII—digresivitatea reproşatã—poate sã fie spus şi despre romanele lui Tolstoi—la fel cum defectul remarcat de Gracq la ROŞU ŞI NEGRU le e caracteristic englezilor de pânã la H. James—mai ales Thackeray şi Trollope. Nu sunt greşeli, ci înţelegeri caracteristice ale literaturii; la fel, descriptivismul balzacian şi dizertaţiile verniene. Scott nu e diferit.

Stevenson nu era lipsit de tendinţa de a fi cusurgiu.
James, Stevenson, Hemingway, Gracq, Llosa. Alte canoane—însã la fel de pasibile de relativitate.

Literaturã, de la Platon la Grisham. Cititorii cu voie—bunã.

Baptistul, canadezul, patrologul şi Schudt.

Mai mult decât canadezul, patrologul sau Schudt—baptistul. Microeseuri generic—religioase.

Baptistul, DB, Eliade. Un gând—nu o scornealã, ceva forţat sau improvizat.

Cei care reuşesc sã se afle cu un pas înaintea lor înşile.

Eu nu scriu niciodatã teologie—ci gânduri referitoare la religie; acesta cred cã e şi sensul reorientãrii iconomice a triadologiei vestice a sc. XX.

Baptistul comenteazã în trei fraze un gând al luteranului.

Douã romanciere americane creştine nu obiectau împotriva traducerilor din reformatul helvet.

În patru feluri, tiparul de postare scurtã (ortodoxul canadez& patrologul, Schudt, baptistul).