Empiricul, raţionalitatea, filozofia

Empiricul, raţionalitatea, filozofia




Nu sunt un relativist, însã sunt în mod decis un perspectivist; cea mai bunã ripostã datã relativismului e raţionalismul, un raţionalism empiric, organic, neabstract, raţionalismul care testeazã, deschis (‘filozofia deschisã’ pe care o încuviinţa Tresmontant la Gonseth, girându—l, reabilitându—l), nu dogmatismul, care e semnul unei gândiri laşe şi incompetente. ‘Relativismul reprezentãrilor populare’ curente e, în bunã mãsurã, o problemã falsã. E adevãrat, însã, cã poate crea proaste deprinderi de gândire şi de pseudoînţelegere.
Cred cã raţiunea, raţionalitatea sunt de la Dumnezeu.
Dogmatismul e gândirea demisionarã.

UN CUVÂNT DESPRE HEGEL. Reprezentarea mea despre Hegel e aceea a filozofului Chartier—‘sistemul’ n—o mai fi însemnând mare lucru, însã existã la el o anvergurã a gândirii şi o abundenţã de observaţii, remarci, idei care îl fac inegalabil, cea dintâi minte a filozofiei—poate mai mult decât chiar Platon şi Aristotel. ‘Sistemul’ ca atare, ‘ştiinţa’ hegelianã, sunt neglijabile—poate chiar derizorii. Însã existã altceva—ceva lui Nietzsche şi Simmel le—a scãpat, însã nu şi lui Chartier—nenumãratele observaţii, idei şi remarci, care nu sunt defel gãselniţe. Acesta e celãlalt versant hegelian, ascuns (multora) multã vreme. Adicã ‘filozofia empiricã’ ce se gãseşte la Hegel, filozofia abundentã din remarcile şi observaţiile lui. Autorul acesta nu era prizonierul propriului sistem, şi prea multã vreme, inclusiv la Croce şi la marxişti, discuţia s—a purtat NUMAI despre sistem, care e singurul fãrã interes. Forţa lui Hegel e acuitatea, ‘ochiul’, flerul, chiar bunul simţ al atâtor remarci inspirate.
Eu provin din alte lumi filozofice—schopenhauerienii nemţi, Klages, raţionalismul creştin, câţiva autori ruşi—şi l—am admirat mai mult pe Kant; iar relaţia cu Hegel a fost mediatã tocmai de contestatarii lui—marxiştii şi existenţialiştii, ca şi creştinii în general. Însã remarcabila frumuseţe a lumii filozofice a scrierilor lui Hegel n—ar trebui sã îi scape nimãnui; la 31 de ani am adãugat bibl. mele alte cinci scrieri (însumând şapte vols.) ale lui, alãturi de cele patru avute deja.
Hegel nu trebuie admis sau respins ca sistem. De interes autentic sunt remarcile, cursul gândirii lui, pasul minţii lui.
Poate cã teoriile lui sunt false, sau perimate; ochiul lui, însã, e mai mereu adevãrat—şi acuitatea, pãtrunderea. Probabil cea mai remarcabilã acuitate vizualã din întreaga filozofie.
Asta e adevãrat şi despre alţi filozofi—care pot fi citiţi nu pentru sistem, ci pentru ceea ce au de spus. Sistemul e fãrã interes.

Mi—am amintit de Santayana la catolicul Watson, şi de ceea ce spune baptistul despre ‘demodare’.

Azi, marţi—cvintuplã ocazie—identitatea de gânditor, reabilitarea lui Adorno, raţiunea şi raţionalitatea, Sf. Ioan Zlataust, rândurile acestea. Deasemeni, gândul Lui Iisus la Sf. Isaac, amintirea lui Santayana.