‘Stat …’ devine o utopie, e lăsat în urmă drept utopie, şi Lenin trece la o politică realistă, modestă, etc., la aşteptări neutopice, moderate; ceea ce explică tresărirea lui Lukács care, în ‘Istorie …’, critică, pe scurt, fugar, compromisurile guvernării bolşevice. Necesităţile conştientizate de Lenin pot fi, într—un fel, revanşa nu numai a lui Feuerbach şi a lui Hess, ci şi a revizioniştilor detestaţi.
La guvernare, bolşevicii lasă deoparte intransigenţa idealistă, şi trec la aceea totalitară, schimbă intransigenţa idealurilor cu aceea a statului poliţienesc.
‘Stat …’ devine o utopie stângistă, stângismul lui Lenin, secretul cel mai la vedere, repudiată de acesta în evoluţia istorică a gândirii lui politice, şi nu e întâmplător că tocmai acest vol. e semnalat de intempestivul Lukács drept o capodoperă a gândirii marxiste.
Putem crede în discernământul filozofic al tânărului Lukács, şi în precizia cu care a ales ce era mai bun.
Scriind ‘Istorie …’, tânărul Lukács era defazat faţă de bolşevici, deoarece nu renunţase la ‘Stat …’, în vreme ce însuşi Lenin o făcuse.
Lukács stăruie, la început, în radicalism.
Există stângism la tânărul Lukács, pentru că existase chiar la Lenin: în ‘Stat …’, transformat de evenimente într—o utopie, un proiect politic prea radical.
Duşi de retorica polemică a lui Lenin, comuniştii ulteriori n—au observat chiar stângismul acestuia, radicalismul.
Secretul stângismului lui Lukács e stângismul nerecunoscut ca atare al lui Lenin.
După 1917, Lenin a încercat să integreze cauza rusă cu cauza comunistă, interesul rusesc cu interesul revoluţiei, realizând discrepanţa. Odată ce bolşevicii ajung la guvernare, cauza comunistă e identificată cu cauza rusă, rezultatul fiind o nouă formă de revizionism, de oportunism: realismul şi modestia apreciate de Žižek (modestie a scopurilor declarate, nu a mijloacelor). Tonul s—a schimbat, aspiraţiilor radical le ia locul conştientizarea realităţilor ruseşti: înapoierea, etc.. E vorba despre altceva decât comunismul lui Marx, apare o formă de oportunism.