Există, la Marx, Engels şi Lenin, o subvertire prin bun simţ, prin simţul realului, al mundanului, a hegelianismului, un echilibru inexistent la Lukács şi la Žižek, prea acaparaţi de vehemenţă, indignare sau urgie.
La Lenin există duritate asumată şi admisă; la Žižek există religia violenţei, amintind mai degrabă de un Troţki, militarul bolşevic, strategul bolşevic (dar fără ipocrizia acestuia), decât de Teoria critică.
Tactica depinde de doctrină, dar nu e ea însăşi o doctrină, şi nu e transpozabilă.
Lacanienii (epatanţi ca Žižek, sau senili ca Badiou) îi sunt inferiori lui Lukács, care îi era inferior lui Lenin, care îi era inferior lui Marx. E o genealogie a declinului. Aceasta e degenerarea, regresul teoriei revoluţiei.
Totalitarismele colectiviste ale sc. XX au antrenat marxismul într—o mişcare de involuţie, de degenerare.