Lukács nu avea nici inteligenţa, nici probitatea lui Marx; credea că etosul revoluţionar, redus la lozinci şi la avânt factice, justifică faptul de a trişa, de a măslui (de ex., posibilitatea enunţată în v. II al ‘Capitalului’, progresul neîntrerupt al capitalismului, resursele de progres).
Lukács dă o utilizare dogmatică unor idei ca imperialismul, şi analizei crizelor.
Reunirea contingentă a unor laturi la Marx (sociologie, economie, politică) era necesară numai individual şi subiectiv (întregul materialismului istoric); apare, din unghiul subiectiv, sub aspectul necesităţii.