Uneori, despre literatura care bucură cu adevărat nici nu simţi nevoia să vorbeşti, altfel decât menţionând—o (cum făceau Nietzsche şi Stevenson).
Bucuria şi critica nu sunt congruente, a doua nu e mereu imaginea primeia, trăitul nu e discutat.
Corolarul e că bucuria are un aspect nediscutat, ipotetic, nu ştim în ce mod îl aprecia cineva pe cutare autor, natura bucuriei lui e ipotetică.