Eu cred că Stoker nu face niciun serviciu simbolurilor catolicismului inserându—le într—o povestire cu vampiri. În acest fel, le dă o legitimitate narativă care sugerează că locul lor e alături de superstiţiile atribuite înapoiaţilor de la graniţa lumii civilizate; sunt eficiente în rânduiala unei lumi magice, care scapă normelor Apusului progresist.
Stoker arată că puterea Ostiei funcţionează în lumea de—a--ndoaselea a vampirilor, e vrăjitorie.
Sugestia e de coapartenenţă (la basm), nu de ierarhie realistă a mijloacelor eficiente.

Puterea ritualului, de esenţă magică, se adresează jumătăţii ezoteriste a lui Stoker, ezoteristului din Stoker, ca distinct de apologetul civilizaţiei tehnice. Lumea ritului e consubstanţială cu lumea vârcolacului transilvănean.